satul-izolat-care-isi-deschide-portile-pentru-turisti.-a-fost-fondat-in-secolul-al-xi-lea-si-accesul-este-permis-doar-cateva-zile-pe-an
0 1 minut 6 luni

Satul mic din Marea Britanie este închis publicului, cea mai mare parte a anului. Însă chiar în această lună, el își va redeschide porțile pentru turisti din întreaga lume, care vor să exploreze acest loc. Satul datează secolul al XI-lea, și este deschis vizitatorilor doar pentru câteva zile.

La prima vedere, Imber pare un loc ca oricare altul. Dar, acest sat englezesc este părăsit pentru mai mult de 310 zile pe an, și doar din luna decembrie, se redeschide publicului larg. Situat în comitatul Wiltshire, în Anglia, are o istorie ce datează din secolul al XI-lea, fiind folosit inițial ca zonă de antrenament.

În sat, mai există în continuare câteva clădiri vechi rămase în picioare, care pot fi descoperite de turiști. Dintre acestea, se află fostul local al unui pub cunoscut sub numele de „The Bell”, care atrage vizitatori și în prezent.

De asemenea, printre construcțiile rămasă în picioare se numără un conac, o fermă, câteva case ale fermierilor și patru blocuri de locuințe construite în anul 1938. În această zonă se află și biserica St. Giles, ridicată în secolul al XIII-lea. Clădirea este considerată monument istoric și poate fi vizitată de turiști.

Este important de menționat că, această localitate fiind menționată în documente încă din anul 1086, în prezent accesul publicului este permis doar pentru câteva zile pe an. Ultimii 150 de locuitori au fost evacuați în 1943, pentru a face loc antrenamentelor militare din timpul războiului. Deși unii încearcă să revină mai târziu, satul este încă deținut de Ministerul Apărării.

Având în vedere că această zonă a fost folosită pentru activități militare, există și riscul ca turiștii să găsească muniție neexplodată. Din acest motiv, le este interzis să părăsească carosabilul, pentru siguranță. Astfel, satul Imber poate fi vizitat până la finalul lunii decembrie, între 29 și 1 ianuarie.

Recomandarea autorului:

Orașul din România în care costă toaletele cât un apartament nou cu două camere în Capitală

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *