România are peste 219.000 de producători de energie, înregistrându-se o creștere de 40% în zonele rurale. 588 de contracte pentru energie regenerabilă în agricultură au fost deja finalizate, a declarat ministrul Bogdan Ivan.
La un eveniment despre investiții în agricultură, ministrul Ivan a explicat cum sursele regenerabile pot transforma fermele în centre de producție energetică eficientă și durabilă.
„În urmă cu o săptămână, am primit 712 milioane de euro prin Fondul de Modernizare gestionat de Ministerul Energiei, pentru investiții în surse regenerabile, eficiență energetică industrială, sisteme de energie regenerabilă în instituții publice, universități și biserici, rețele de termoficare inteligente și contracte pentru diferență de preț”, a afirmat ministrul.
Potrivit acestuia, România dispune de o capacitate considerabilă de producție: peste 219.000 de prosumatori, cu o creștere semnificativă (+40%) în mediul rural.
„Ministerul Energiei, alături de Ministerul Agriculturii, implementează un program de finanțare a energiei verzi pentru autoconsum, cu o alocare bugetară de aproape 500 milioane de euro, oferind suport concret fermierilor și prelucrătorilor. În urma primelor două etape de solicitări, 588 de contracte au fost semnate, cu un buget total de 300 milioane de euro. Proiectele din cea de-a doua etapă sunt evaluate în prezent. Planificăm lansarea unei noi etape de finanțări în toamnă, pentru a sprijini tranziția ecologică a sectorului agroalimentar. Energia regenerabilă contribuie la creșterea competitivității fermierilor. Cu finanțări europene, viitorul agriculturii românești va fi durabil și eficient”, a declarat oficialul.
