mai:-61-de-sesizari-si-46-de-fapte-penale,-in-contextul-alegerilor,-inregistrate-pana-la-ora-18.00
0 3 minute 6 luni

Conform declarației purtătorului de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, Monica Dajbog, au fost aplicate patru sancțiuni contravenționale pentru fotografierea buletinului de vot, pentru înscrierea unei persoane pe liste suplimentare de vot și pentru nerespectarea prevederilor ce interzic prezența altor persoane în cabina de vot, în afara alegătorului.

În București, se efectuează anchete după ce un alegător a sesizat faptul că, în timpul aplicării ștampilei pe buletinul de vot, cerneala s-a transferat și pe verso, suprapunându-se în același timp pe doi candidați.

Tot în București, în sectorul 5, un jandarm de serviciu la o secție de votare s-a autosesizat cu privire la comportamentul agresiv al unui bărbat. În urma controlului corporal, asupra acestuia a fost descoperit un spray iritant lacrimogen. Bărbatul a fost preluat de autorități pentru întocmirea actelor de sesizare.

În comuna Mihai Eminescu, județul Botoșani, polițiștii au fost anunțați că un bărbat ar fi oferit bani pentru a influența votul pentru un anumit candidat. Investigațiile continuă pentru infracțiunea de corupere a alegătorilor.

De asemenea, într-o localitate din județul Buzău, s-a semnalat afișarea materialelor electorale în apropierea unui birou de vot. Președintele secției de votare a dispus îndepărtarea acestor materiale.

Cinci incidente medicale raportate

Monica Dajbog a declarat că au fost înregistrate și incidente medicale, toate în București, unde cinci persoane s-au lovit sau au căzut în secțiile de votare sau în zonele învecinate, suferind traumatisme minore sau luxații. Patru persoane au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale.

„Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la existența unor persoane decedate în listele electorale permanente, precizez că, potrivit legislației în vigoare, Direcția Generală pentru Evidența Persoanelor transmite către Autoritatea Electorală Permanentă actualizările listelor electorale, la solicitarea acesteia, cu 20 de zile înainte de turul de scrutin. Ultimul set de date transmis a fost în data de 25 noiembrie 2025, conținând decesele înregistrate în Registrul Național de Evidență a Persoanelor până la data de 22 noiembrie 2025. În consecință, pot exista situații punctuale privind decesele înregistrate după această dată”, a explicat purtătorul de cuvânt al MAI.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *