Ministrul economiei, Irineu Darău, a discutat joi la EuropaFM despre noul „Consiliu de pace” anunțat de Donald Trump și despre dificultățile financiare pe care România le-ar putea întâmpina pentru aderarea la această organizație.
Întrebat dacă România poate suporta costul de aderare de un miliard de euro, Irineu Darău a afirmat că, deși existența anumitor preocupări, realizările ONU nu trebuie subestimate.
„Am urmărit și eu ultimele noutăți de azi privind procesul de aderare la acest Consiliu de pace. Nu pot spune decât că sunt unele îngrijorări, însă cred că în cadrul organizației ONU s-a muncit îndelung pe cale diplomatică și nu numai, și consider că realizările din trecut ale ONU nu trebuie minimalizate.”, a declarat Darău.
Ministrul a precizat că orice decizie privind aderarea României trebuie evaluată cu atenție deosebită.
„În plus, consider că trebuie analizat cu mare precauție, cântărind toate consecințele, modul în care se răsfrânge schimbarea ordinii mondiale actuale și impactul apariției acestei organizații.”, a adăugat oficialul.
Legat de consecințele economice, Darău a menționat că suma estimată, de aproximativ un miliard de euro, reprezintă în jur de 1% din bugetul național.
„Este mult sau puțin, dar, încă o dată, cred că primul pas în abordarea unui astfel de eveniment trebuie să fie geopolitic, gestionat la nivel de președinție și ministere de externe, urmând apoi discuția despre fonduri”, a explicat el.
Întrebat despre preferințele României între Europa și Statele Unite, ministrul a spus că partenerii principali sunt europeni, dar nu trebuie ignorate relațiile cu SUA.
„Mi-ar plăcea ca, pe termen scurt, să nu fie nevoie de o alegere. Consider că partenerii naturali ai României sunt europeni, însă colaborarea cu Statele Unite a avut o influență semnificativă în ultimii zeci de ani. Cred că România trebuie să mențină cooperarea cu ambele părți.”, a menționat ministrul.
Darău a subliniat că, pe termen mediu și lung, strângerea relațiilor între Europa și continentul american este extrem de crucială.
„Este esențial ca Europa și America să fie unite, pentru că într-o lume multipolară, acestea vor fi, probabil, cele mai puternice blocuri din punct de vedere economic și cultural, formând cel mai influent pol global.”, a concluzionat oficialul.
