Premierul Ilie Bolojan speră ca majoritatea obiectivelor să fie atinse până pe 28 noiembrie, pentru a evita reducerea fondurilor europene de peste 800 de milioane de euro.
Bolojan afirmă că discuțiile despre eventuale responsabilități vor avea loc după această dată și recunoaște că, dacă procedurile ar fi fost demarate prompt după notificări, situația actuală a României ar fi putut fi evitata.
Premierul a fost întrebat despre cine ar trebui să suporte eșecul, dacă până pe 28 noiembrie, când expiră termenul impus de Comisia Europeană, nu se atinge toate obiectivele stabilite.
„Sper că, până pe 28 și în zilele următoare, vom îndeplini aproape toate criteriile pentru a preveni dezangajarea fondurilor europene”, a declarat primul ministru.
Bolojan a explicat că cele trei obiective au o valoare totală de peste 800 de milioane de euro. Fondurile ar trebui recuperate pentru a fi utilizate în sectorul investițiilor din țară.
„Să vedem cum evoluează situația până la acea dată”, a menționat prim-ministrul.
Premierul a subliniat că aceste obiective prezintă anumite dificultăți. Un aspect este ca progresul să depindă exclusiv de Guvern, iar altul de factorii externi – procese, contestații, instanțe și Curtea Constituțională.
„Lucruri pe care nu le poți controla în totalitate. Nu este o scuză, pentru a fi clar, însă diferența este între termenele strict dictate de tine și cele influențate de factori externi”, a explicat Bolojan.
Premierul a admis: „Este adevărat că, dacă toate procedurile ar fi fost inițiate imediat după notificări, probabil că situația actuală nu ar fi apărut. Discutăm, după data de 28, despre potențiale responsabilități”.
