Eurodeputatul Victor Negrescu anunță un progres decisiv pentru stabilitatea Mării Negre și pentru poziția strategică a României în Uniunea Europeană. Acesta a primit un răspuns oficial din partea președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, la inițiativa referitoare la înființarea unui Hub European de Securitate Maritimă în Zona Mării Negre, cu sediul în România.
Potrivit eurodeputatului, mesajul transmis de Comisia Europeană este clar: hub-ul maritim poate fi instituit, are sprijinul oficial al Comisiei, iar decizia finală revine statelelor membre riverane Mării Negre. În acest context, România are tot argumentele necesare pentru a găzdui acest centru de importanță strategică.
Importanța Hub-ului de Securitate Maritimă în Zona Mării Negre
Victor Negrescu evidențiază că Marea Neagră a devenit una dintre cele mai sensibile zone geopolitice din Europa, accentuată de conflictul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei. Noua structură ar avea un rol esențial în:
-
asigurarea securității rutelor maritime;
-
protejarea infrastructurii critice (cabluri subacvatice, rețele energetice, porturi);
-
combaterea amenințărilor hibride;
-
întărirea capacităților de reacție ale Uniunii Europene.
„O astfel de abordare ar aduce mai multă siguranță, coordonare și o prezență europeană reală în Zona Mării Negre, nu doar declarații,” afirmă Victor Negrescu.
Comisia Europeană: inițiativă aliniată noilor priorități ale UE
În răspunsul oficial, Executivul european confirmă că proiectul se încadrează în noile direcții strategice ale Uniunii Europene, axate pe securitate, apărare, reziliență, protecția infrastructurilor strategice și colaborarea cu parteneri regionali.
Pentru România, înființarea acestui centru reprezintă o o oportunitate strategică majoră, consolidând rolul regional, atrăgând expertiză și investiții europene și dezvoltând capacități strategice pe teritoriul național.
Apel adresat autorităților de la București
Victor Negrescu a mulțumit eurodeputaților pro-europeni pentru susținere și a afirmat că va continua eforturile pentru realizarea proiectului. Totodată, a subliniat necesitatea ca autoritățile române să vină cu un plan concret.
„Pentru securitatea Europei. Pentru România”, a concluzionat eurodeputatul.
