ungaria-a-apelat-la-armata-pentru-febra-aftoasa.-masura-drastica-ceruta-de-romania-pentru-laptele-ungar
0 3 minute 1 an

Virusul febrei aftoase este extrem de contagios și afectează animale precum oile, caprele, porcii și unele specii sălbatice. Se transmite prin contact direct sau prin consumul de produse contaminate, inclusiv lapte și carne netratată. Deși boala nu afectează de obicei oamenii, este extrem de dăunătoare pentru animale.

În prezent, țara vecină, Ungaria, se confruntă cu o epidemie de febră aftoasă. Autoritățile au apelat la forțe militare pentru a combate răspândirea bolii. Primul caz în ultimii 50 de ani a apărut luna trecută, existând suspiciuni că autoritățile ungare nu declară toate cazurile.

În acest context, deputatul PNL Adrian Cozma a solicitat o reacție rapidă din partea Guvernului: „Guvernul și instituțiile responsabile trebuie să ia urgent măsurile necesare pentru a preveni apariția bolii în România. Avem datoria să protejăm fermierii români, deoarece consecințele unei eventuale epidemii vor fi grave și de lungă durată.”

„Este important să implementăm consultări urgente cu fermierii privind vaccinarea animalelor și să colaborăm cu industria farmaceutică națională pentru pregătirea acestor măsuri”, a adăugat Adrian Cozma.

Acesta a avertizat că introducerea virusului în România ar putea duce la restricții importante în comerțul cu animale și produse de origine animală pentru o perioadă îndelungată, cu impact economic devastator, mai ales pentru sectorul ovine (peste 15 milioane de capete) și prin afectarea pieței porcine, în contextul deja dificil creat de pesta porcină africană.

Deputatul a adresat solicitări oficiale atât ministrului Agriculturii, cât și șefului ANSVSA, subliniind că importul de lapte și produse lactate din Ungaria continuă fără restricții.

Ce spune ministrul Agriculturii despre febra aftoasă din Ungaria

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a declarat că a primit promisiuni din partea Comisiei Europene pentru o decizie de vaccinare preventivă în Uniunea Europeană în cazul apariției unor noi focare ale bolii.

„Am avut o întâlnire cu comisarul european responsabil de boli, o videoconferință la Ministerul Agriculturii, unde am discutat despre febra aftoasă, pesta micilor rumegătoare și neonicotinoide. Comisarul a fost receptiv la discuții, având în vedere extinderea bolii. Am primit astăzi informații că în Ungaria au mai fost identificate două focare noi”, a afirmat Florin Barbu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *