România nu dispune de un centru specializat în tratarea arsurilor severe, astfel încât pacienții cu arsuri grave sunt transferați în spitale din Europa. Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat la Timișoara că, până în decembrie 2025, va fi finalizat primul Centru Național pentru Arsuri Grave din țară, situat în Timișoara.
Ministrul a vizitat șantierul spitalului, unde lucrările sunt avansate. Licitațiile pentru echipamentele necesare au fost deja lansate.
„La finalul anului va fi gata primul Centru de Arsuri Grave din România, urmat la începutul anului viitor de un alt centru la Târgu Mureș. În 2026, va fi inaugurat și primul centru dedicat copiilor cu arsuri grave, la București. Noul spital din Timișoara va deveni un important centru medical regional, cu 27 de paturi ATI, 25 de săli de operație și 58 de locuri în UPU.”, a declarat Rogobete.
Cum va fi tratată leziunile severe la Timișoara
Centrul va include șase paturi pentru pacienții cu leziuni severe, șase paturi pentru pacienți intermediari și cinci paturi pentru chirurgie microvasculară și reconstructivă. Construcția cuprinde, de asemenea, un bloc operator cu 25 de săli, o secție ATI modernă și un heliport.
Investiția de 66 de milioane de euro este finanțată de Ministerul Sănătății cu sprijinul Băncii Mondiale.
„Prioritatea este îngrijirea optimă a pacienților”
Alexandru Rogobete a recunoscut că, deși în țară există 34 de paturi specializate pentru arsuri, acestea nu respectă standardele necesare pentru tratarea cazurilor complexe.
„În România avem 34 de paturi pentru arsuri, dar cu limite. În ultimele luni, inclusiv după incidentul de la Bacău, pacienții au fost transferați în Europa. Există un protocol internațional pentru pacienții cu arsuri severe. În situații critice, aceștia vor fi transferați imediat în spitale din Europa, pentru a beneficia de cele mai bune îngrijiri. Nu este prioritatea noastră să ținem pacienții în țară, ci să le oferim cele mai bune condiții, iar asta în acest moment, nu putem totdeauna. Dar vom avea acest centru de arși din decembrie (…). Aceste 34 de paturi există, dar nu sunt adecvate pentru arsuri grave, cu suprafețe corporale extinse afectate. Sigur că, complexitatea unei arsuri depinde, pe lângă suprafața afectată, și de complicații precum arsurile căilor respiratorii sau comorbidități. Conform reglementărilor actuale, pacienții cu arsuri peste 90% sunt transferați în Europa.”, a explicat Alexandru Rogobete.
Fostul ministru al Sănătății, Alexandru Rafila, a menționat că România dispune de aproximativ 30 de paturi pentru tratamentul arsurilor grave. Singurul centru recunoscut oficial, cel de la Spitalul Floreasca din București, a pierdut recent această acreditare, a precizat actualul ministru al Sănătății.
„Centrul de Arsuri de la Spitalul Floreasca nu mai are statut de centru. Este acum o unitate funcțională, capabilă să gestioneze cazuri cu arsuri limitate, comparativ cu cazurile severe.”
Cele trei proiecte majore pentru tratamentul arsurilor severe
În România se construiesc trei centre dedicate arsurilor grave:
- Timișoara: lucrările începute în iulie 2023 se apropie de finalizare (75–80%). Estimarea finalizării este la sfârșitul anului 2025 – începutul lui 2026.
- Târgu Mureș: lucrările, demarate în martie 2024 sunt la 30% din finalizare. Termenul de finalizare este estimat la începutul anului 2026.
- București, Spitalul „Grigore Alexandrescu”: proiectul dedicat copiilor cu arsuri grave este programat să fie finalizat la începutul lui 2027. Au fost executate lucrări de demolare și construcție structurală în proporție de 15%.
Toate cele trei proiecte includ clădiri moderne, heliporturi, secții ATI și blocuri operatorii de ultimă generație, care vor integra serviciile medicale dispersate în prezent.
