produsele-electrice-si-electrocasnice-ar-putea-avea-o-noua-eticheta,-care-sa-contina-indicele-de-reparabilitate
0 3 minute 6 luni

„Indicele de reparabilitate oferă consumatorilor produse durabile și ușor de întreținut, oferind producătorilor oportunitatea de a se diferenția pe o piață extrem de competitivă și contribuie la protejarea mediului prin reducerea deșeurilor electronice în continuă creștere”, afirmă deputata USR Pollyanna Hangan.

Proiectul legislativ transpune în legislația românească prevederile Directivei europene 2024/1799 privind normele comune pentru încurajarea reparării bunurilor, directivă ce trebuie implementată în statele membre ale UE până la 31 iulie 2026. Scopul principal este stimularea ratei de reparare a dispozitivelor electrice și electronice, până cel puțin la 60% până la 31 iulie 2030.

„Modul de cumpărare al unui consumator depinde și de modul în care știe, de la început, dacă dispozitivul poate fi reparat ușor sau nu. Acest indice de reparabilitate va ajuta cumpărătorul să decidă, pe lângă preț, marcă, clasa energetică, design și alte aspecte, dacă acel echipament corespunde nevoilor sale. Câștigă cumpărătorii, câștigă producătorii eficienți, iar mediul devine mai sănătos, având dispozitive cu o durată de viață mai lungă”, menționează senatorul USR Remus Negoi.

Produsele pilot la care se va aplica indicele de reparabilitate în prima etapă

Inițial, indicele de reparabilitate se va aplica pentru câteva categorii de produse pilot: mașini de spălat (inclusiv mașini de spălat rufe și cu uscător, uscătoare de rufe și mașini de spălat vase), televizoare, electrocasnice frigorifice (frigidere, combine frigorifice, congelatoare), centrale termice, aparate de aer condiționat, cu sau fără invertor, aspiratoare și mașini electrice pentru tuns gazonul. Ulterior, indicele poate fi extins progresiv și la alte tipuri de dispozitive electrice și electronice.

Indicele de reparabilitate va varia între 1 și 10 (valoarea mai mare indicând un grad mai ridicat de reparabilitate) și va fi vizibil pe ambalajul produsului, precum și la punctul de vânzare (fizic sau online), în apropierea prețului.

Calculul indicelui se va realiza pe baza a cinci criterii principale, inclusiv disponibilitatea documentației tehnice din partea producătorului pentru reparații și consumatori, ușurința de demontare și dezasamblare, accesul la componente, asistența gratuită la distanță și accesul la servicii de reparație.

Introducerea indicelui va responsabiliza producătorii, importatorii, distribuitorii și comercianții, în vederea integrării criteriilor de reparabilitate încă din faza de proiectare a produselor, stimulând dezvoltarea de dispozitive reparabile ușor.

Propunerea legislativă a fost realizată în colaborare cu organizații profesionale, patronale și reprezentanți ai autorităților publice implicate în implementare (Ministerul Mediului, Ministerul Economiei, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *