Întrebat de Antena 3 CNN despre presupusa contradicție a premierului față de o reformă etapizată, care ar prelungi procesul pe 25 de ani, Marinescu a explicat poziția lui Ilie Bolojan.
„Nu cred că domnul prim-ministru nu ia în calcul etaparea, deoarece aceasta este o condiție esențială pentru transferul la vârsta de 65 de ani”, a declarat ministrul, precizând că şeful Guvernului „poate dori mai mult” decât patru luni pe an pentru a grăbi transformarea.
Referitor la riscul ca judecătorii în vârstă să părăsească sistemul din cauza reformei, Marinescu a evidențiat importanța experienței în justiție: „Există o nevoie considerabilă de oameni experimentați. Judecătorii cu experiență, cu vârste de 50 sau 60 de ani, sunt foarte importanți pentru sistemul judiciar”.
Întrebat dacă noua reformă nu va declanşa un val de pensionări anticipate, ministrul a recunoscut opiniile exprimate de judecători: „Foarte mulți mi-au spus că ar fi rămas, dar schimbările frecvente, practic anuale, ale statutului nostru creează o nesiguranță care nu mă determină să rămân în profesie”.
Marinescu a susținut că judecătorii cu experiență „au maturitate, au o gândire dezvoltată prin pregătire profesională” și că plecarea lor ar afecta drastic sistemul judiciar, diminuându-i eficiența.
Ministrul a afirmat că soluția este adoptarea unei legi stabile, care să nu se modifice anual, pentru a restabili încrederea judecătorilor în cariera lor.
