Delicioasa tradiție a micilor, un element esențial al sărbătorilor românești. Îți aprind gusturile, îți umple inima de bucurie și, în final, te lasă cu o satisfacție deplină. Micul, aliatul perfect al petrecerilor românești, însoțit de muștar și o bere rece, creează amintiri de neuitat.

Conform estimărilor unui cotidian financiar din 2024, românii au achiziționat mici în valoare de circa 40 de milioane de euro.

Micul de azi și micul de ieri

Care este povestea micului, de la începuturi și până în zilele noastre, când a devenit un element de bază al meselor festive? Multe variante prezintă o evoluție glorioasă, uneori aproape mitica.

Tradiția consumului de mici la 1 Mai s-a afirmat treptat, fiind asociată cu ziua de muncă liberă, grătarele și obiceiul festiv specific românilor.

Deși este un preparat de mare popularitate, puțini cunosc istoria sa.

Mititeii au apărut în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, reprezentați ca o noutate culinară, „cârnații fără piele”.

Se pare că numele de mititei provine de la un client al localului „La Iordache”, de pe strada Covaci, unde se servea acest preparat. Meniul includea și cârnați clasici, numiți „patricieni”.

Istorici culinari notează prezența mititeilor la Expoziția de la Paris din 1889. Prima mențiune documentată apare însă în 1902, la restaurantul Caru’ cu Bere, unde micii se preparau doar din carne de vită.

Există teorii despre o origine turcească a micilor, explicându-se totodată prezența lor în bucătăriile din Balcani.

„Micul este un aliment turcesc întâlnit în toate bucătăriile balcanice. Aici este cunoscut sub denumirea de köfte. În Ţările Române au apărut la finalul secolului XVIII și începutul secolului XIX, în Ardeal, după Unire.”, spunea istoricul Călin Felezeu.

Conform istoricului, numele „mititei” este legat de proclamarea Independenței României, perioadă când micii erau numiți „găluște fripte”.

„…perioadă a intrării trupelor rusești pentru a alunga armatele otomane din Bulgaria, conform convenției secrete dintre Principele Carol I și țarul Rusiei pentru garanții de independență și integritate teritorială, iar artileria românească a bombardat Vidinul.”

Turcii l-au considerat trădător pe Carol I, iar obuzele mai lunguiețe ale bateriilor de artilerie românească de la Calafat au fost numite „mititei”.

Se spune că deputatul Vasile Boerescu a introdus termenul „mititei” în uzul popular.

Deputatul l-a comandat de la restaurantul Capşa și preparatul a fost, în fine, recunoscut.

Micii – nelipsite de la orice sărbătoare

Rețeta micilor variază regional și de la țară la țară. În Turcia se folosesc preponderent carne de vită și oaie.

Românii folosesc adesea o combinație de carne de porc și vită, după propriile preferințe.

În funcție de regiune, micii se savurează cu condimente locale, cu sare și ardei iute, sau cu muștar.

O altă teorie propune mici ca derivate din preparate turcești, cum ar fi kebap sau köfte.

Bulgaria revendică, de asemenea, inventția micilor, susținând că numele provine de la cuvântul bulgăresc „mitit”, care înseamnă „mic” sau „micuț”.

O legendă culinară

Indiferent de originile lor exacte, micii s-au integrat în cultura română și sunt considerati un produs tradițional, adaptat cu condimente, usturoi, și combinații de carne locale.

Conform Asociației Române a Cărnii, în România se consumă anual aproximativ 200-250 milioane de mici, ceea ce echivalează cu aproximativ 20.000 de tone de carne.

Micii de Obor – o faimă internațională

Piața Obor, renumită pentru micii săi, atrage mulțimi importante, inclusiv străini.

În 2019, o scriitoare americană a scris un articol în The New York Times despre micii de la Piața Obor.

„… Am savurat o porție de mici, pâine și muștar.”, a notat Fowler.