Perioada de stagiu este martie – iulie 2026, pentru o durată de 5 luni, fiind un stagiu remunerat cu indemnizație lunar. Locurile disponibile sunt în Bruxelles, Luxemburg sau la birourile Parlamentului European din țările membre.
Candidaturile pot fi depuse de persoanele cu vârsta de peste 18 ani, absolvenți ai studiilor universitare de licență (minimum 3 ani de formare) și candidați cu cunoștințe avansate de limba engleză sau franceză.
Data limită pentru depunerea aplicațiilor este 31 octombrie 2025.
„Pentru tinerii din România, participarea la un stagiu în Parlamentul European reprezintă o lecție despre democrație, responsabilitate și colaborare europeană”, a afirmat Gabriela Firea.
Europarlamentarul evidențiază că pentru mulți români, un stagiu Schuman a fost primul pas către o carieră în domeniul european, o experiență care le-a transformat perspectiva și le-a consolidat încrederea în propriile abilități.
„ Întotdeauna promovez aceste programe, deoarece reprezintă oportunități reale, nu privilegii, care pot deschide noi drumuri și pot influența destinul. Numeroși foști participanți români au devenit jurnaliști, funcționari, experți sau cadre didactice, inspirând în prezent o generație nouă”, a mai spus Firea.

