Liderul AUR, George Simion, a fost prezent la dezbaterea de la Digi 24 doar pentru a oferi un buchet de flori candidatului Elena Lasconi. După gest, acesta a părăsit evenimentul, fără să participe la discuții.
Președintele AUR nu a luat parte nici la dezbaterea electorală de marți seară de la TVR, unde toți ceilalți 10 candidați la alegeri au fost prezenți. Anterior, Simion confirmase participarea.
În ziua de miercuri, George Simion a postat o imagine pe rețelele de socializare, unde apare în compania a trei femei, într-o fabrică din Alba.
„Mai bine printre muncitoarele române decât la televiziunile mincinoase” a fost mesajul însoțitor al imaginii, localizându-se la Alba Iulia.
Cine sunt cei 11 candidați la alegerile prezidențiale
Alegerile prezidențiale din 2025 vor avea loc pe data de 4 si 18 mai. Cetățenii cu drept de vot sunt chemați să-și aleagă noul președinte.
Birourile de vot vor fi deschise în intervalul orar 7:00 – 21:00.
După validarea candidaților de către Autoritatea Electorală Permanentă și Curtea Constituțională, lista finală conține unsprezece persoane care vor concura pentru funcția de președinte.
Cei 11 candidați care concurează pentru Palatul Cotroceni sunt:
Nicușor-Daniel Dan, candidat independent
George-Crin-Laurențiu Antonescu, propus de Alianța Electorală România Înainte
Victor-Viorel Ponta, candidat independent
Elena-Valerica Lasconi, propusă de Uniunea Salvați România
Cristian-Vasile Terheș, propus de Partidul Național Conservator Român
Marcela-Lavinia Șandru, propusă de Partidul Umanist Social Liberal
George-Nicolae Simion, propus de Alianța pentru Unirea Românilor
John-Ion Banu-Muscel, candidat independent
Silviu Predoiu, propus de Partidul Liga Acțiunii Naționale
Petru-Daniel Funeriu, candidat independent
Sebastian-Constantin Popescu, propus de Partidul Noua Românie.
