Fostul senator și vicepreședinte al Consiliului Județean Suceava, Ilie Niță, cunoscut om de afaceri și fost lider politic, a fost hirotonit preot, marcând o schimbare majoră în parcursul său, de la activitatea publică și politică la slujirea religioasă. Ilie Niță, care urmează să împlinească 70 de ani în această vară, a fost hirotonit onorific, fără a primi remunerație, pe seama Mănăstirii Cătrinari.
Potrivit explicațiilor oferite de preotul Alexandru–Flavian Sava, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, hirotonia a avut loc după absolvirea studiilor teologice și în urma recomandării duhovnicului său. „După finalizarea studiilor teologice, în urma recomandării duhovnicului, Ilie Niță a fost hirotonit preot pe seama Mănăstirii Cătrinari. Hirotonia este onorifică, fiind fără remunerație pentru serviciile sale”, a precizat reprezentantul Arhiepiscopiei, conform monitorulsv.ro.
De-a lungul vremurilor, Ilie Niță a avut o carieră politică diversificată, fiind vicepreședinte al PRM Suceava, apoi președinte al filialei PNL Suceava, vicepreședinte al Consiliului Județean Suceava din 2013, iar în perioada 2016–2020 a fost deputat ales pe listele ALDE, partid pe care l-a părăsit ulterior pentru a se alătura PSD.
Anterior, Ilie Niță a avut și probleme juridice, însă în urmă cu trei ani, instanțele au dispus definitiv încetarea urmăririi penale, după ce prejudiciul a fost plătit integral, iar faptele s-au tras de la conținutul penal. Conform datelor oficiale, acesta nu are cazier judiciar.
Mănăstirea Cătrinari, unde va oficia părintele Ilie Niță, se află în localitatea Panaci, pe Muntele Păltiniș, la o altitudine de 1.426 metri, și are hramul „Adormirea Maicii Domnului”. Așezământul monahal aparține Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților și a fost ctitorit de soții Gheorghe și Stela Acatrinei. Hramul mănăstirii este serbat anual la data de 15 august.
După apariția acestor informații în mediul public, Mănăstirea „Sfântul Gheorghe” Mirăuți, locul unde a avut loc hirotonia, a emis un comunicat de presă cu clarificări suplimentare. Reprezentanții mănăstirii au subliniat că părintele Ilie Niță nu este afiliat politic, nu are impedimente canonice și este licențiat în Teologie, promoția 2024, având pregătirea necesară pentru exercitarea atribuțiilor preoțești.
De asemenea, s-a precizat că hirotonia a fost aprobată în cadrul Permanenței Centrului Eparhial, fără opoziții, că nu a fost oferită nicio sumă de bani pentru acest act și că părintele Ilie Niță nu va primi nicio remunerare de la stat. „Chemarea sa este una de vocație, încă din tinerețe, iar decizia a fost luată în deplină conștiință”, se mai arată în comunicat.
