Războiul din Ucraina a evidențiat nevoia dezvoltării și modernizării capabilităților militare în Europa, în condițiile în care statele membre ale NATO limitează, în prezent, propriile capacități de lovire la distanță lungă din cauza constrângerilor legale și strategice. În acest context, planurile de extindere a arsenalelor cu rachete de mare precizie, capabile să atingă ținte aflate la peste o mie de kilometri, capătă o importanță sporită pentru strategia de descurajare și apărare a continentului european.
Proiectele strategice ale NATO și poziția SUA
Administrația Biden a convenit asupra unui plan de amplificare a forțelor de lovire în Europa, incluzând desfășurarea sistemelor de rachete Tomahawk și aulor sistem hipersonic Dark Eagle. Aceste arme permit țintirea infrastructurii strategice din Rusia, precum baze militare, silozuri de rachete și alte ținte aflate adânc pe teritoriul sovietic, fiind considerate esențiale pentru creșterea capacității de descurajare a NATO.
Importanța sistemelor de tip DPS
Experții în securitate afirmă că sistemele de rachete de tip DPS sunt critice pentru trei motive principale: descurajarea atacurilor cu premise strategice, posibilitatea de a reacționa fără escaladare nucleară și neutralizarea țintelor importante înainte ca acestea să devină operative. Aceste tehnologie, însă, rămâne în mare parte un domeniu limitat în Europa, din cauza restricțiilor legale și a istoricului diplomatic al blocului.
Limitările armamentului european
Țările europene din NATO nu au investit până acum în dezvoltarea unor rachete cu rază lungă de acțiune, preferând să se bazeze pe protecția oferită de SUA. Rezultatul este o dependență de armamentul american, care include rachete de 500 de kilometri cu lansare aeronautică, precum Rachetele Taurus (Germania și Spania), Scalp și Storm Shadow (Franța și Marea Britanie). Aceste arme necesită superioritate aeriană pentru utilizare eficientă împotriva Rusiei.
Pentru atacuri lansate de submarine, Franța și Marea Britanie dețin rachete cu rază lungă, precum Tomahawk și MdCN, dar cantitatea acestor arme este limitată și nu acoperă nevoile întregului continent european.
Inițiative europene de dezvoltare a rachetelor cu rază lungă
Din 2024, Germania, Franța, Polonia și Italia au lansat programul european Elsa pentru dezvoltarea unei noi generații de rachete cu rază lungă de acțiune. Ulterior, această inițiativă a fost extinsă și cu participarea Mării Britanii și a Suediei. Majoritatea proiectelor se află în stadii incipiente, urmând să producă rezultate concrete după anul 2030.
Specialiștii în apărare afirmă că Europa trebuie să găsească urgent soluții temporare pentru a compensa lipsa armamentului de lovire la distanță lungă. La aceste eforturi se adaugă încercarea de adaptare a tehnologiei existente.
Posibile soluții temporare și colaborări
Printre variantele luate în considerare se numără adaptarea rachetei franceze MdCN pentru lansare de la sol. Componente europene precum compania Destinus produc anual mii de rachete de croazieră, unele utilizate în Ucraina, pentru deturnarea țintelor de la distanță.
Germania și Ucraina intenționează să colaboreze în dezvoltarea noilor tehnologii de atac la distanță. Kievul a dezvoltat sisteme capabile să lovească ținte la peste 3.000 de kilometri, inclusiv rachete precum Flamingo.
Războiul din Ucraina a accentuat nevoia Europa de a-și dezvolta propriile capabilități deținătoare de arme de mare precizie pentru a-și asigura apărarea și a reduce dependența de surse externe. Două state importante, Germania și Marea Britanie, pregătesc tehnologii și arsenale de război, dar procesul de dezvoltare și integrare în strategia europeană rămâne în faze timpurii.
