Propunerea de modificare a Codului Silvic survine ca răspuns la numeroasele cazuri în care legislația existentă nu a permis sancționarea corespunzătoare a intervenirilor abuzive asupra arborilor, în special în parcuri și zone verzi din zone urbane mari.
„Nu pot vorbi despre orașe sănătoase atâta timp cât legislația permite, prin neexercitare, distrugerea arborilor din parcuri și spații verzi. În cazurile precum cele din IOR, autoritățile s-au confruntat cu limitele legii actuale. Prin această ordonanță vom putea corecta un vid legislativ și vom stabili clar că tăierea ilegală a arborilor din zonele verzi urbane reprezintă o faptă penală. Orașele necesită protecție reală, nu doar declarativă”, a afirmat ministrul mediului, apelor și pădurilor, Diana-Anda Buzoianu.
Decizia de a introduce un regim penal vine ca răspuns la un fenomen în creștere.
Conform Ministerului Mediului, Bucureștiul a pierdut peste 500 de hectare de spațiu verde în ultimii ani, iar în Parcul IOR au fost defrișați ilegal peste 1.500 de arbori, fiind cazul în care autoritățile nu au putut aplica prevederile actuale ale Codului silvic din cauza încadrării terenului la categoria „curți construcții”.
„Cazurile recente, precum tăierea ilegală a 30 de arbori în Sectorul 6, sancționată cu 300.000 lei, confirmă că instrumentele existente sunt insuficiente pentru a descuraja fenomenul. Proiectul prevede ca tăierea, distrugerea sau degradarea fără drept a vegetației forestiere din zonele verzi cu suprafețe de peste 500 mp să devină infracțiune, cu pedepse cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani, indiferent dacă terenul este în domeniul public sau privat, inclusiv în cazul celor încadrate la categoria „curți construcții”. Vor putea fi în continuare defrișați doar arborii pentru care există prevederi legislative. Această schimbare elimină ambiguitățile legislative care au împiedicat până acum intervenția autorităților în cele mai sensibile cazuri de distrugere a copacilor”, transmite Ministerul Mediului, duminică, într-un comunicat de presă.
Conform notei de fundamentare, întărirea regimului sancționator este necesară pentru conservarea patrimoniului verde urban, reducerea efectului de insulă de căldură, îmbunătățirea calității aerului și protejarea sănătății populației, având în vedere că Bucureștiul are doar 0,88 arbori pe locuitor, mult sub recomandarea europeană de 3 arbori per locuitor.
