cine-a-depus-prima-contestatie-impotriva-lui-calin-georgescu
0 4 minute 1 an

Argumentele rectorului SNSPA

Pricopie a fost primul care a contestat candidatura lui Georgescu.

„Contestatia se bazează pe argumente solide de ordin constituțional și juridic, evidențiind incompatibilitatea discursului și comportamentului candidatului cu valorile democratice și constituționale ale statului român”, a anunțat SNSPA într-un comunicat.

Rectorul SNSPA a solicitat Biroului Electoral Central:

  • verificarea respectării condițiilor legale pentru candidatură
  • respingerea candidaturii lui Călin Georgescu, „constatându-se încălcarea condițiilor de eligibilitate prevăzute de Constituție, în raport cu valorile democratice, statul de drept și respectarea Constituției, coroborat cu apartenența României la UE și NATO”.

„Un candidat la președinție este evaluat și în funcție de raportarea sa la principiile democratice și constituție. Un președinte, garant al constituției, trebuie să asigure echilibrul. Dacă susține desființarea unor instituții constituționale și încălcare a unor articole importante, evident că nu este eligibil. Acesta a fost motivul în cazul doamnei Șoșoacă”, a declarat Remus Pricopie, la Digi24.

Rectorul SNSPA a mai precizat că a fost ajutat de studenți pentru a analiza declarații ale lui Călin Georgescu din ultimii 10 ani, evidențiind idei incompatibile cu valorile democratice: „Cum legionarii sunt OK, chiar dacă ai o lege care îți interzice promovarea legionarismului, cum noi vom ieși din NATO pentru că nu avem nevoie nici de NATO, nici de Uniunea Europeană”.

„Aceste încălcări grave îl fac incompatibil cu funcția de candidat și cu cea de președinte. Ne așteptăm ca candidatura să fie respinsă, întrucât am depus o contestație bine argumentată”, a concluzionat Pricopie, așteptând decizia Biroului Electoral Central.

Biroul Electoral Central anunță decizia

Candidat independent Călin Georgescu și-a depus candidatura la președinție vineri, 7 martie. „A doua oară nu voi mai fi interzis, pentru că vor fi judecați de curți.”, a declarat acesta.

Conform procedurii, BEC are 48 de ore pentru a se pronunța asupra înregistrării candidaturii. După emiterea deciziei, se pot depune contestații în 24 de ore la Curtea Constituțională.

Călin Georgescu și alegerile din 2025

La alegerile prezidențiale din 2024, Călin Georgescu a obținut rezultate importante, însă Curtea Constituțională a anulat rezultatul primului tur. În sondaje, Georgescu este considerat favorit pentru alegerile prezidențiale viitoare.

Gigi Becali și Daniel Fenechiu au exprimat opinii conform cărora candidatura lui Georgescu ar putea fi blocată din cauza unor investigații.

Publicația Financial Times a relatat despre potențiala neînregistrare a candidaturii lui Georgescu din motive legate de investigații în curs.

Alegerile prezidențiale vor avea loc pe 4 mai (primul tur) și 18 mai (turul al doilea).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *