ciprian-ciucu-a-discutat-cu-gunther-krichbaum-despre-fonduri-europene
0 2 minute 7 luni

Primarul Sectorului 6 din București, Ciprian Ciucu, a anunțat sâmbătă, pe platforma de comunicare, că a primit vizita ministrului de stat pentru Afaceri Europene din Germania, Gunther Krichbaum.

Întâlnirea a avut loc la sediul Primăriei Sectorului 6 și a durat aproximativ 40 de minute.

Discuțiile au abordat rolul esențial pe care trebuie să-l dețină primarii marilor aglomerări urbane europene, strategii de atragere a fondurilor europene și exemple de bune practici implementate la nivel local.

De asemenea, au fost discutate teme precum războiul hibrid desfășurat de Rusia împotriva democrațiilor europene și creșterea curentelor extremiste.

„Primarii marilor capitale nu trebuie să fie doar administratori eficienți, ci și diplomați, figurii reprezentative și interlocutori legitimi pentru alți primari de capitale”, a afirmat Ciprian Ciucu.

Vizita oficialului german în România intervine după participarea sa la Forumul pentru Pace de la Paris, unde a fost lansată inițiativa „StrongerTogether”, un proiect european de consultare publică privind securitatea și reziliența, realizat în colaborare cu ministerele de externe din Franța, Germania, Polonia și centrul de analiză GLOBSEC.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *