premierul-ilie-bolojan-merge-astazi-in-vizita-de-lucru-la-chisinau.-intalniri-cu-omologul-moldovean-si-cu-maia-sandu
0 2 minute 10 luni

Şeful Guvernului român, Ilie Bolojan, este astăzi în vizită oficială la Chişinău, unde va avea întâlniri cu omologul său moldovean, Dorin Recean, şi cu şefa statului, Maia Sandu.

Conform programului oficial, întâlnirea dintre prim-miniştri este programată pentru ora 10:25, după întâmpinarea protocolară, la ora 10:15. La 10:45 va urma o conferinţă de presă comună.

Convorbirile vor aborda principalele proiecte de colaborare dintre cele două state, inclusiv proiecte finanţate de România prin granturi, precum şi aspecte legate de integrarea europeană a Republicii Moldova.

Guvernul român a precizat că prim-ministrul Ilie Bolojan va sublinia importanţa relaţiei bilaterale, bazată pe cooperare şi istorie comună, şi sprijinul României pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

La ora 11:45, şeful Executivului român va participa, alături de omologul său moldovean, la Festivalul Tezaur Naţional 2025, care are loc în satul Horeşti, raionul Ialoveni.

La 13:15, premierul Bolojan se va întâlni cu cetățenii din regiune, împreună cu premierul Recean, la Casa de Cultură din satul Bardar, raionul Ialoveni.

Ziua se va încheia cu o întrevedere la ora 16:00 cu preşedinta Maia Sandu, la sediul Preşedinţiei Republicii Moldova.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *