Călin Georgescu contestă amendă AEP
Conform unui mesaj al fostului candidat la alegerile prezidențiale din 2024, Călin Georgescu, acesta a achitat o parte din amenda impusă de către AEP, conform termenului legal.
De asemenea, Georgescu a depus o contestație la decizia autorităţii.
„Am achitat jumătate din valoarea minimă a amenzii în termenul legal și am contestat-o în instanță. Data desfășurării procesului este stabilită pentru septembrie 2025, iar până atunci vom oferi actualizări despre evoluția dosarului”, a declarat Georgescu.
Fostul candidat nu dezvăluie motivele amenzii
Fără a specifica motivul aplicării amenzii, Georgescu a îndemnat susținătorii săi să nu întreprindă nicio acțiune până la soluționarea cauzei.
Totodată, fostul candidat a avertizat cu privire la tentativele de fraudă online presupunându-se a fi în numele său. Potrivit acestuia, diverse persoane au deschis conturi prin care solicită donații în numele candidatului.
„Nu am autorizat nicio astfel de inițiativă și nu voi autoriza vreodată. Vă rog să nu efectuați plăți către astfel de conturi sau persoane”, a precizat Georgescu.
De asemenea, fostul candidat a atras atenția asupra apariției anunțurilor de vânzare a unor cărți sub numele său, care nu i-ar aparține.
„Nu achiziționați cărți care circulă online sau pe alte platforme sub numele meu, fără autorizarea mea. Singura carte autentică este ‘Marea Renaștere – Ieșirea din Matrix’, disponibilă exclusiv pe site-ul editurii Prestige.”, a mai menționat Georgeoscu.
