george-simion-s-a-dus-in-sua-si-s-a-plans-ca-unul-dintre-prietenii-lui-a-fost-arestat-in-romania
0 4 minute 12 luni

George Simion: „Percheziții în stil Biden”

În prezența unei audiențe internaționale, George Simion a acuzat autoritățile române că utilizează justiția ca instrument împotriva opoziției politice.

„După ce m-am trezit, am constatat că locuința unui apropiat a fost percheziționată conform metodelor folosite de administrația Biden din SUA”, a declarat Simion.

El a confirmat că Vasile Pușcaș este un apropiat și susținător.

„Este un om de afaceri și un prieten. M-a sprijinit în campania electorală. Media românească l-a prezentat drept infractor, susținând că locuința sa a fost percheziționată și că el ar fi principalul susținător al meu”.

Simion a lansat acuzații dure la adresa sistemului politic român și european: „Au impus un președinte ca marionetă, numit, nu ales. Aceasta este realitatea în țara mea. Nu este vorba de o democrație”.

„Utilizează legea ca armă, folosesc justiția pentru a intimida și a-i ține la distanță pe adversarii politici”, a mai spus George Simion în discursul său din SUA.

Liderul partidului AUR a reiterat acuzațiile și a criticat cenzura în postări pe platforma de socializare X (fostul Twitter):

„Acuzațiile la adresa lui sunt complet false, dar adevărul contează puțin atunci când se pune accent pe ‘legătura’ cu mine.”

George Simion a făcut un apel la unitatea forțelor conservatoare internaționale: „Sunt aici pentru a transmite celei mai mari națiuni din lume că un apropiat al meu a fost vizat astăzi, casa sa fiind percheziționată. Vă mulțumesc și să luptăm împreună!”

„Pentru a învinge globalismul, pentru un viitor mai bun al națiunilor noastre, este vital ca forțele patriotice și conservatoare din întreaga lume liberă să se unească și să acționeze împreună.”

Pe 5 iunie, procurorii din Bihor au percheziționat birourile firmelor lui Vasile Pușcaș din Baia Mare, într-un dosar de transfer ilegal de creanțe, în valoare de peste 4,5 milioane de lei. Operațiunea a avut loc în cadrul acțiunii „Jupiter”.

Ancheta este coordonată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

„Se susține că acesta și-ar fi însușit sau traficat un activ reprezentând o creanță asupra Municipiului Oradea, în valoare de 4.543.831,54 lei, printr-o cesiune de creanță fără contraprestație reală din partea cesionarului”, se precizează în comunicatul IPJ Bihor.

Creanța vizată aparținea Municipiului Oradea și a fost folosită pentru a iniția executarea silită a orașului, conform IPJ Bihor.

Conform G4 Media, Vasile Pușcaș nu a fost arestat sau reținut pentru audieri.

Imediat după ce George Simion a pierdut alegerile, a fost surprins în aeroport alături de Vasile Pușcaș, pe Aeroportul Otopeni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *