238.681 de cetățeni români și-au exprimat votul în Marea Britanie, până la ora 18:15, ora României, la scrutinul prezidențial. Cetățenii români din străinătate s-au implicat într-un mod fără precedent, numărul de votanți fiind în unele zone dublu față de turul întâi. Diaspora din Marea Britanie ocupă în prezent locul trei în ceea ce privește prezența la vot, după Italia și Germania.
Un scurt film, publicat duminică, surprinde o coadă semnificativă la un birou de vot din Harrow 3, nord-vestul Londrei. Imaginile arată peste o sută de votanți așteptând în fața biroului. Până în acest moment, 8.783 de români și-au exprimat votul la acest birou.
Programul de vot poate fi prelungit până cel târziu la ora 23:59, în cazul în care alegători sunt în așteptare la ora închiderii biroului, precum și pentru cei aflați în interiorul secției de vot.
Este important de menționat că, duminică, 18 mai, la ora 21:00, dacă majoritatea birourilor de vot din străinătate situate la est de România s-au închis, în aceeași oră se vor închide și toate birourile de vest de România, situate în țări din Europa, Africa, America de Sud, SUA și Canada.
De exemplu, cetățenii români din San Francisco pot vota duminică până la ora 11:00, ora locală, chiar dacă votul a început la ora 07:00, ora locală, cu posibilitatea prelungirii până la ora 13:59, ora locală.
Video: Cristi Popovici
Citește și:
Turul 2, alegeri prezidențiale. Peste 9,2 milioane de români au votat până la ora 17:00 în țară și străinătate
Coadă la secțiile de vot din zona Regie a Capitalei. Studenți au venit de dimineață pentru a-și alege viitorul președinte al României
