Ucraina ar putea deveni oficial membru al Uniunii Europene până în 2027, cel puțin în forma unei aderări parțiale, conform unei analize publicate de Politico. Această idee, încă în stadiu incipient, reflectă presiunea războiului declanșat de Rusia și o schimbare în mecanismele tradiționale de extindere ale UE.

Posibila aderare a Ucrainei în 2027

Se împlinesc patru ani de la invazia Rusiei în Ucraina. Bruxelles-ul pare să se îndrepte spre abandonarea conceptului „reforme mai întâi, aderare mai târziu” în favoarea unui model de integrare graduală. Acest plan ar avea ca scop oferirea unui ancoraj politic mai clar Kievului în spațiul european.

„Extinderea inversă” în contextul conflictului

Cinci oficiali și diplomați ai UE iau în calcul o formă de „extindere inversă”. Aceasta presupune aducerea Ucrainei „în interiorul cortului” înainte de atingerea tuturor criteriilor pentru aderare oficială. Presiunea explicită de la Kiev contribuie la această abordare.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că Rusia va încerca să blocheze integrarea europeană a Ucrainei. El a subliniat necesitatea stabilirii unei date clare de aderare, menționând că aceasta trebuie semnată de Ucraina, Europa, SUA și Rusia. Pentru Kiev, aderarea reprezintă nu doar un obiectiv economic, ci și o garanție de securitate.

Modelul Europei cu mai multe viteze

Discuțiile la Bruxelles revin la conceptul unei Europe cu mai multe viteze, promovat de președintele Emmanuel Macron din 2017. Ideea implică o recalibrare a procesului de aderare, în sensul unui suport etapizat, oferit pe măsură ce statele îndeplinesc anumite obligații.

Susținătorii acestei abordări nu consideră că standardele ar fi reduse, ci doresc să transmită un semnal politic clar către statele blocate în procesul de aderare din motive geopolitice sau politice.

Necesitatea sprijinului politic și psihologic pentru Ucraina

Reprezentanții UE spun că Ucraina are nevoie de sprijin politic și psihologic, pe lângă cel militar. Un diplomat a explicat că războiul de agresiune durează de patru ani și că mesajul politic este esențial pentru Kiev.

Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a prezentat statelor membre scenarii pentru depășirea blocajelor din procesul de extindere, inclusiv ideea aderării graduale.

Posibilitatea unor categorii diferite de state membre

Mesajul este păstrat clar: trebuie menținute presiunea pentru reforme, fără a crea „două categorii de state membre”. Un oficial UE a avertizat că o astfel de arhitectură ar putea submina coeziunea proiectului european.

Germania exprimă reticență față de crearea de niveluri diferite de apartenență în UE, temându-se de imposibilitatea onorării promisiunilor politice și instituționale.

Reformele și argumentele pentru procesul de extindere

După declarațiile oficialilor europeni, nu vor exista scurtături în procesul de aderare. Valoarea reală, subliniată, este în transformarea prin intermediul extinderii.

Kievul afirmă că este pregătit pentru aderare până în 2027, în condițiile în care aderarea va fi și un punct de discuție privind încheierea războiului și garanțiile de securitate.

Obstacolul politic: Viktor Orbán

Principalul obstacol politic rămâne premierul maghiar Viktor Orbán, considerat cel mai apropiat aliat al Rusiei în UE. Opoziția sa față de aderarea Ucrainei are și o componentă personală, conform unui diplomat de rang înalt.

Orbán a folosit tema Ucrainei ca armă electorală, declarând că „Ucraina este dușmanul nostru” și că nu ar trebui să adere la UE. Bruxelles-ul leagă speranțele de o eventuală schimbare politică în Ungaria, în contextul alegerilor din aprilie.

Dacă opoziția condusă de Péter Magyar câștigă, un referendum pe tema aderării Ucrainei ar putea fi implementat. În cazul în care Orbán rămâne la conducere, regimele europene par să se bazeze pe influența fostului președinte Donald Trump în continuare.

Schimbarea de paradigmă în politica de ampliere

Includerea în proiectul de propunere pentru încheierea războiului a termenului de aderare până în 2027 indică o schimbare majoră: extinderea UE nu mai este doar o politică internă, ci devine o componentă esențială a arhitecturii de securitate europene și transatlantice.