Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a criticat acordul de securitate din 1960 cu Japonia, considerându-l „unilateral”. Această declarație a stârnit îngrijorări în rândurile autorităților japoneze, care se tem că Washingtonul ar putea solicita o creștere a contribuției financiare din partea Tokyo pentru găzduirea trupelor americane, achiziționarea de armament suplimentar sau majora investițiilor în apărare.
”Furnizăm sute de miliarde de dolari pentru apărarea lor, însă ei nu contribuie financiar”, a afirmat Donald Trump.
Președintele american și-a reiterat criticile față de parteneriatul cu Japonia, pe care îl percepe ca fiind neechilibrat, din cauza angajamentelor asumate de SUA pe teritoriul japonez.
”În cazul unui atac, ei nu trebuie să facă nimic pentru apărarea noastră”, a subliniat el.
Japonia găzduiește aproximativ 50.000 de militari americani. În prezent, țara asiatică contribuie aproximativ cu două miliarde de dolari anual pentru acoperirea cheltuielilor, inclusiv utilități, întreținere a infrastructurii și salarii pentru personalul japonez angajat la bazele militare americane, conform Acordului Bilateral (SMA), care urmează să fie renegociat în 2027.
SUA solicită Japoniei o majorare a investițiilor în apărare
Cu toate acestea, Trump a susținut că această contribuție nu este suficientă și a solicitat Japoniei să majoreze suma la opt miliarde de dolari anual, amenințând cu retragerea trupelor americane dacă cererea nu va fi acceptată.
Deși Japonia a respins aceste solicitări încă din 2019, noul ambasador american la Tokyo, George Glass, a declarat că este necesară o creștere a contribuției financiare.
Noul subsecretar pentru Politica de Apărare al Pentagonului, Elbridge Colby, a declarat că Administrația Trump se așteaptă ca Japonia să-și mărească bugetul militar, precizând că țara ar trebui să aloce cel puțin 3% din PIB pentru apărare. În prezent, Japonia are ca obiectiv să ajungă la o investiție de 2% din PIB până în 2027.
Anterior, secretarul american de stat al Apărării, Pete Hegseth, a lăudat Japonia ca „aliat model”, afirmând că relațiile diplomatice dintre cele două țări sunt solide.
Sursa foto: Profimedia
