Conform unui studiu, un potenţial partid condus de Zalujnîi ar obţine cea mai mare susţinere la alegerile parlamentare.
Ucrainenii preferă pe Zelenski la prezidenţiale
În cazul unor alegeri prezidenţiale iminente, 31% dintre participanţii la sondaj au declarat că l-ar vota pe Volodimir Zelenski. Pe locul doi se situează Valeri Zalujnîi, fost comandant suprem al Forţelor Armate şi actual ambasador al Ucrainei în Marea Britanie, cu 25% susţinere, urmat de Petro Poroșenko (6%) şi Kyrylo Budanov (5%). În regiunea vestică a Ucrainei, susţinerea pentru Zelenski şi Zalujnîi este aproximativ egală, cu 27% pentru fiecare. Printre persoanele cu vârsta peste 50 de ani, Zalujnîi obține un ușor avantaj faţă de Zelenski, cu 31% faţă de 30%.
Aprecierea activităţii preşedintelui
Referitor la activitatea actualului preşedinte, 33% dintre respondenţi o consideră foarte bună, iar 32% o aprobă într-o măsură mai mică. Doar 16% au exprimat o opinie negativă.
În ceea ce priveşte preferinţele pentru partide, 22% dintre respondenţi au menţionat Partidul lui Zalujnîi, 14% Blocul lui Zelenski, 8% Partidul Azov şi 8% Solidaritatea Europeană. Partidul condus de Zalujnîi este mai popular decât Blocul lui Zelenski în toate grupele de vârstă şi majoritatea regiunilor, excepţie făcând sudul, unde cele două partide obţin un procent similar (19%). Totodată, 74% dintre respondenţi doresc înfiinţarea de noi partide la viitoarele alegeri parlamentare.
Studiul a fost realizat între 22 şi 27 iulie prin interviuri telefonice cu asistenţă computerizată (CATI), pe un eşantion de 2.400 de ucraineni cu vârsta peste 18 ani, excluzând teritoriile temporar ocupate. Eroarea maximă de eşantionare este de 2 puncte procentuale.
