Uniunea Europeană va introduce, din 2027, o limită de 10.000 de euro pentru plățile în numerar în toate statele membre, inclusiv în România. Măsura vizează reducerea tranzacțiilor anonime și ilegale pentru combaterea evaziunii fiscale și a spălării de bani.
Reglementări pentru plățile în numerar în UE
De anul viitor, plățile în numerar peste 10.000 de euro nu vor mai fi permise, fiind obligate să se realizeze prin metode trasabile precum transferuri bancare sau plăți cu cardul. Autoritățile europene susțin că numerarul rămâne preferat de rețelele criminale datorită anonimatului de care beneficiază.
Pentru tranzacțiile obișnuite, în magazine sau restaurante, nu vor exista restricții. Cetățenii vor putea continua să folosească numerar pentru cheltuieli zilnice. La depunerile mari în conturi, instituțiile financiare vor cere justificarea provenienței sumelor, iar sancțiunile vor fi aplicate în cazul încălcării limitei legale sau al tentativelor de evitare a obligațiilor de identificare.
Regulile actuale pentru declararea cash-ului de peste 10.000 de euro la trecerea frontierelor UE vor rămâne în vigoare. Persoanele care transportă numerar peste această sumă trebuie să îl declare autorităților vamale.
Euro digital în proces de dezvoltare
Parlamentul European pregătește lansarea euro digital, o monedă digitală a băncii centrale, destinată să funcționeze atât online, cât și offline. Această inițiativă are ca scop întărirea suveranității monetare a Uniunii și reducerea fragmentării sistemului de plăți de retail.
Cetățenii vor putea deschide un cont digital în euro, fie la o bancă, fie la un intermediar autorizat. Pentru cei fără acces la banking tradițional, va exista un „serviciu universal”, oferit de instituții publice, cum ar fi serviciile poștale.
Executivul european a respins ideea unui sistem privat paneuropean de plăți, preferând dezvoltarea unei soluții publice, pentru a asigura accesul universal și acceptarea largă în întregul spațiu european.
