Economistul Cristian Socol, profesor universitar la Academia de Studii Economice (ASE), propune un plan de supraviețuire pentru aproape 9 milioane de români într-o analiză publicată în exclusivitate de Mediafax. Expertul susține că, prin două direcții principale – stoparea creșterii prețurilor și creșterea veniturilor – românii vulnerabili pot depăși criza fără impact asupra bugetului de stat.
Prima direcție sugerată de Cristian Socol include o serie de măsuri menite să stabilizeze evoluția prețurilor. Prima inițiativă constă în reglementarea sau plafonarea tarifelor la energie, cu actualizări anuale în funcție de inflație și media pieței. Economistul recomandă apoi menținerea tarifelor publice pentru transport în comun, apă, canalizare, salubritate și energie termică, pentru a proteja familiile cu venituri mici de creșteri surpriză. O altă măsură propusă vizează plafonarea marjei comerciale pentru alimente esențiale, astfel încât coșul alimentar zilnic să fie accesibil persoanelor defavorizate. Socol sugerază crearea unui „coș minim de cumpărături” printr-un parteneriat voluntar între Guvern și marile rețele de retail, valabil exclusiv pentru utilizarea cardurilor de alimente.
A doua componentă a planului se focusează pe creșterea veniturilor pentru românii vulnerabili. Socol afirmă că majorarea salariului minim brut la 4.326 sau 4.590 de lei ar putea ajuta peste 800.000 de angajați. În plus, creșterea valorii tichetelor de masă de la 40 la 50 de lei, începând cu 1 ianuarie 2026, ar putea susține aproximativ 3 milioane de români. O altă măsură presupune acordarea unui sprijin unic de 900 de lei, în două tranșe, pentru pensionarii cu pensii minime și cele până la 3.000 de lei. De asemenea, pentru persoanele vulnerabile, ar putea fi inițiate vouchere anuale în valoare de 100 de euro, finanțate din fonduri europene.
Măsurile propuse de Cristian Socol pentru creșterea țintită a venitului:
- Majorarea salariului minim brut garantat în plată la 4.326 lei până la 1 ianuarie 2026
- Creșterea tichetului de masă de la 40 la 50 de lei, începând cu 1 ianuarie 2026
- Acordarea unui sprijin unic de 900 de lei, în două tranșe, pensionarilor cu pensii minime și celor cu pensii de până la 3.000 de lei
- Vouchere de alimente și mese calde în valoare de 100 euro, acordate în două tranșe pentru persoanele cu venituri reduse în 2026
- Vouchere de sprijin pentru familiile monoparentale cu venituri scăzute
- Tichete de suport pentru elevii defavorizați, în valoare de 500 de lei
- Sprijin pentru victimele traficului de ființe umane
- Asistență persoanelor fără adăpost
RECOMANDAREA EMITENTULUI:
Un nou an, aceleași promisiuni. Nazare: „Nu luăm în considerare creșterea TVA pentru bugetul din 2026. Repet. Nu considerăm această opțiune.”
Nu suntem ultimii din Uniunea Europeană în toate domeniile. Inflația din România continuă să domine clasamentele.
