federatia-sanitas,-mesaj-dur-pentru-guvern:-empatia-nu-tine-de-foame.-salariatii-din-asistenta-sociala-ameninta-cu-proteste
0 2 minute 9 luni

Sindicaliștii atenționează că angajații DGASPC își continuă munca din responsabilitate față de beneficiari, dar solicită Guvernului măsuri urgente, subliniind că empatia nu înlocuiește satisfacerea nevoilor esențiale și amenință cu proteste dacă întârzirile salariale persistă.

Federația SANITAS afirmă că sistemul de asistență socială se află într-o situație critică, mai multe Direcții de Asistență Socială din țară neavând fonduri pentru plata salariilor și servicii pentru persoanele vulnerabile.

„Asistența socială este pe cale de colaps – Guvernul rămâne apatic! Federația SANITAS solicită ferm tuturor autorităților asigurarea fondurilor necesare funcționării DGASPC-urilor, o obligație constituțională esențială pentru susținerea persoanelor vulnerabile, cetățeni români, cu drepturi depline”, au transmis reprezentanții SANITAS, într-un comunicat oficial.

Conform federației, angajații din unele județe continuă munca pentru a nu lăsa beneficiarii fără sprijin, dar subliniază că această situație nu poate persista.

„Cu toate acestea, angajații continuă munca pentru a nu lăsa beneficiarii de ani de zile fără sprijin. Demnitarilor guvernamentali le solicităm să înțeleagă că empatia nu poate înlocui nevoile elementare. Membrii sindicali nu pot continua munca cu stomacul gol și solicităm urgent rectificarea bugetară pentru asigurarea fondurilor necesare funcționării sistemului până la finalul anului 2025, pentru a evita protestele tuturor angajaților din Asistență Socială.”, au transmis sindicaliștii.

Totodată, sindicaliștii sunt deschiși la dialog, dar avertizează că, în cazul persistenței întârzirilor salariale, vor acționa în conformitate cu prevederile legale.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *