o-noua-sonda-a-inceput-exploarea-pentru-a-gasi-alte-zacaminte-de-gaze-la-caragele,-la-5100-metri-adancime.-sebastian-burduja:-drill,-romgaz,-drill
0 6 minute 12 luni

Romgaz, principala societate producătoare și furnizoare de gaze naturale în România, precum și producător și furnizor de energie electrică, cu acționar majoritar statul român prin Ministerul Energiei, a demarat forarea puțului 54 Damianca, parte a proiectului strategic terestru Caragele. Anunțul a fost făcut de conducerea ministerului și a companiei, după vizita de luni la amplasament. Puțul va ajunge la o adâncime de 5.100 de metri, una dintre cele mai mari adâncimi atinse de companie, în căutarea de noi rezerve de hidrocarburi.

Găsirea de noi cantități de hidrocarburi reprezintă o prioritate pentru ROMGAZ. Forarea puțului 54 Damianca, într-o zonă adâncă a perimetrului Caragele, se înscrie în atingerea acestui obiectiv. Reprezentanții companiei au transmis declarația după vizita ministrului Energiei, Sebastian Burduja, însoțit de conducerea ROMGAZ, directorul general Răzvan Popescu, directorul general adjunct Aristotel Jude și președintele Consiliului de Administrație, Dumitru Chisăliță.

Proiectul major de investiții Caragele Deep, situat în județele Buzău și Brăila, este cea mai importantă descoperire terestră a Romgaz până acum, cu estimări de 30 de miliarde de metri cubi, reprezentând consumul României pentru aproximativ trei ani.

„Astăzi am fost la Caragele, probabil cel mai promițător zăcământ de gaze naturale terestru din România. România s-a impus anul trecut ca producătorul nr. 1 de gaze din UE, depășind Olanda, fapt datorat echipei Romgaz și creșterii spectaculoase a producției naționale de gaze”, a declarat Sebastian Burduja.

Puțul 54 Damianca, care a început forarea la începutul lunii iunie 2025 și progresează conform planului, este proiectat să ajungă la o adâncime de 5.100 de metri. Acesta face parte din programul de explorare a noilor zăcăminte de hidrocarburi, evaluarea potențialului productiv și a configurației geologice în zone cu adâncimi ce depășesc 4.000 de metri.

Pe lângă puțul 54 Damianca, ministrul Energiei și echipa Romgaz au vizitat și puțul 55 Damianca, care este deja în exploatare, considerat de Sebastian Burduja drept unul dintre cele mai performante puțuri ale companiei.

„Aici s-a stabilit și un record de timp pentru punerea în producție: 34 de zile. Anterior, o astfel de acțiune necesita ani de zile”, a transmis demnitarul.

Câte puțuri suplimentare vor fi forate

Perimetrul Caragele, situat în județele Buzău și Brăila, face parte din RG06 Muntenia Nord-Est, unde ROMGAZ desfășoară activități petroliere în conformitate cu Acordul de concesiune de Explorare-Dezvoltare-Exploatare aprobat prin H.G nr. 23/2000, fiind singurul titular al acestuia. Perimetrul se află în producție și contribuie semnificativ la producția totală de gaze a ROMGAZ. Pe măsură ce puțurile dovedesc viabilitate comercială, perimetrul continuă să se dezvolte. În prezent, sunt 15 puțuri active în perimetru, conform datelor oficiale.

Pentru evaluarea și identificarea de noi rezerve, ROMGAZ intenționează să foreze 10 puțuri de mare adâncime și cel puțin 3 puțuri suplimentare, condiționate de rezultatele primelor foraje.

„Romgaz demonstrează că este un jucător important pe piața energetică românească, iar proiectele sale sunt atractive și competitive pentru investitori. Vreau să îi mulțumesc lui Dumitru Chisăliță, Răzvan Popescu și Aristotel Jude, alături de toți colegii din Romgaz, pentru viziunea, curajul și determinarea lor în transformarea companiei într-un lider european. Investițiile Romgaz din ultimii 5 ani depășesc 11 miliarde lei”, a declarat Sebastian Burduja, în postarea intitulată „Drill, Romgaz, drill”.

ROMGAZ, în cadrul strategiei sale de dezvoltare, are un portofoliu solid de proiecte de explorare care definește investițiile prezente și viitoare în domeniul upstream terestru. Compania integrează oportunitățile comerciale și se aliniază obiectivelor tranziției energetice într-un mod responsabil și durabil.

La sfârșitul lunii anterioare, Romgaz a anunțat continuarea investițiilor în forarea de noi puțuri și dezvoltarea infrastructurii capabile să proceseze cantitățile de hidrocarburi extrase. Aceste proiecte vor necesita o investiție totală de peste 1,3 miliarde lei din surse proprii.

„Aceste proiecte reprezintă România la care visăm și pe care o construim: puternică, independentă energetic, cu prețuri competitive la gaze, cu mândrie în Europa. Să nu mai depindem niciodată de alții. Să depindă alții de noi. Romgaz, Hidroelectrica și Nuclearelectrica rămân în proprietate românească. Investim în companiile românești pentru că sunt motoare de dezvoltare economică și bunăstare. Veștile bune vor continua, chiar dacă nu sunt întotdeauna subiect de știri. Rămânem alături de voi”, a conchis ministrul Energiei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *