Legea actualizată include în aceste liste și contribuabilii care și-au onorat obligațiile fiscale la timp, fără întârzieri.
Scopul principal al proiectului legislativ este de a mări claritatea în domeniul fiscal și de a stimula respectarea normelor, punând la dispoziția publicului informații precise despre situația financiară a datornicilor, dar și a celor fără datorii. Astfel, atât persoanele fizice, cât și cele juridice, vor fi vizibile public, cu menționarea numelui, adresei fiscale și a numărului de dosar fiscal.
Conform expunerii de motive, lista contribuabililor cu restante va fi afișată de organele fiscale centrale, conform ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), și la nivel local, prin hotărâre a consiliului local și decizia autorității competente, inclusiv în Monitorul Oficial Local. Totodată, proiectul limitează informațiile considerate secrete fiscale, facilitând accesul la detalii precum natura și suma datorată, pentru o transparență sporită.
Prin aceste măsuri, autoritățile doresc să consolideze supravegherea socială asupra respectării obligațiilor fiscale și să promoveze o conduită fiscală responsabilă, recunoscând public contribuabilii care își onorează angajamentele la timp.
