Un futurist și cercetător de renume, Adam Dorr, emite un avertisment îngrijorător: inteligența artificială și roboții vor înlocui majoritatea locurilor de muncă umane în următorii două decenii.
În viziunea sa, evoluția tehnologiei AI va depăși așteptările, provocând șomaj la scară largă.
Dorr, director de cercetare la organizația RethinkX, a examinat peste 1500 de transformări tehnologice din istorie, concluzionând că actualul val de inovație este ireversibil.
„Ce au înfăptuit automobilele cu trăsurile sau aparatele digitale cu fotografiile, același lucru îl vor face roboții cu forța de muncă umană. Suntem ca caii, ca aparatele foto cu peliculă”, declară el într-un interviu acordat agenției Reuters.
Conform teoriei sale, o dată ce o tehnologie AI câștigă un mic procent din piață, domină complet domeniul respectiv într-un interval de 15-20 de ani. Pe măsură ce mașinile autonome și sistemele AI devin mai performante, costurile scad, iar companiile vor avea motive economice solide să înlocuiască angajații umani. „Nu avem prea mult timp la dispoziție. Știm că tranziția va fi turbulentă”, avertizează Dorr.
Deși anumite domenii vor experimenta o perioadă de colaborare om-mașină, asemănătoare echipelor mixte de șah, în cele din urmă, factorul uman va deveni un impediment, nu un avantaj.
Inteligența artificială: oportunitate sau risc extrem? Super-abundență sau inegalitate?
Dorr combină acest scenariu îngrijorător cu o viziune optimistă: dacă tranziția este gestionată printr-o abordare corectă, lumea ar putea intra într-o eră de „super-abundență”, eliberând oamenii de necesitatea muncii.
Dar, dacă tranziția este gestionată greșit, societatea ar putea ajunge la inegalități extreme și la concentrarea puterii în mâinile câtorva actori tehnologici.
Vor exista anumite domenii unde munca umană va rămâne importantă, cum ar fi antrenamentul sportiv, politica, etica sau arta, dar aceste domenii nu vor putea absorbi miliarde de indivizi.
În opinia expertului, este necesară o nouă structură socială și economică, bazată pe redefinirea valorii, a proprietății și a distribuției resurselor.
„Nu avem toate răspunsurile și nici măcar nu știm dacă punem întrebările corecte. Trebuie să experimentăm noi modele de proprietate și structuri sociale acum, nu mai târziu”, afirmă el.
Autorul cărții „Brighter: Optimism, Progress and the Future of Environmentalism”, Dorr susține că impactul ar putea fi pozitiv dacă resursele și beneficiile noii ere tehnologice sunt distribuite echitabil, după modelul open-source. „Aceasta ar putea fi una dintre cele mai remarcabile perioade din istoria omenirii.”
Chiar dacă predicțiile anterioare despre viitoare „epoci ale timpului liber” au fost adesea greșite, Dorr crede că de această dată schimbarea va fi reală. „Vom găsi sens în prietenie, familie și comunitate. Poate suna sentimental, dar este profund adevărat”, concluzionează el.
