Continentul se confruntă cu dificultăți financiare, birocrație administrativă lentă, fragmentare parlamentară, o opoziție activă de la extremele spectrului politic și proteste publice frecvente.

În Franța, sindicatele sunt pregătite să declanșeze o grevă generală joi, în semn de protest împotriva planurilor de reducere a cheltuielilor publice.

Origini comune ale crizei europene

Guvernele europene, luptându-se să mențină stabilitate politică, se confruntă cu o realitate din ce în ce mai instabilă. Instabilitatea pare menită să persiste. Sporirea influenței aripii extreme a dreapta în sondajele electorale pentru Germania, Franța și Regatul Unit, accentuează riscul unei schimbări bruște.

Instabilitatea politică a început deja să afecteze piața, randamentele obligațiunilor pe termen lung crescând în Franța și Marea Britanie. Acest fapt indică diminuarea toleranței investitorilor.

În afara riscurilor financiare, mesajul transmis alegătorilor, și anume că partidele tradiționale nu mai sunt capabile să răspundă nevoilor, creează evidente riscuri politice. Radicalizarea, alimentată atât de stânga, cât și de dreapta extremistă, deschide calea acestora spre putere. Acest lucru face ca o Europă slăbită să fie vulnerabilă în fața liderilor autoritari precum Vladimir Putin și Xi Jinping.

Guvernele europene se confruntă cu dilema de a distribui beneficiile unei creşteri economice slabe. Dezbaterea este exacerbată de retorica extremă, care indică fie cei bogați, fie imigranții ca vinovați. Îmbătrânirea populației pune o presiune suplimentară asupra bugetelor.

Chiar dacă Franța și Regatul Unit se află în prim-plan, provocările se extind asupra Germaniei și Spaniei.

Instabilitate de la Paris la Londra și Berlin

Franța a schimbat deja cinci prim-miniștri în ultimii doi ani. Sébastien Lecornu se confruntă cu necesitatea de a negocia cu partidele politice din stânga pentru a trece bugetul și a menține funcția. Cu puţin timp până la sfârşitul mandatului lui Macron, partidul de extremă dreaptă Rassemblement National (RN) al lui Marine Le Pen, simte un moment propice.

În Regatul Unit, Starmer a pierdut rapid influența obținută după victoria din 2024. Instabilitatea piețelor și demisia unor aliați a slăbit poziția sa. Nemulțumirile în Partidul Laburist și resurgentența îngrijorărilor legate de inflație au propulsat Partidul Reform, condus de Nigel Farage, în fruntea sondajelor.

Germania are o datorie publică mai mică, însă guvernul cancelarului Friedrich Merz se confruntă cu dificultăți. Coaliția CDU–SPD prezintă fracturi. AfD este aripa principală de opoziție, egale în sondaje cu CDU. Merz a reușit să crească alocațiile de apărare cu implicarea unor membri ai legislaturii anterioare.

În Spania, premierul Pedro Sánchez depinde de un acord controversat cu separatiștii catalani, iar Portugalia a trecut prin trei alegeri în ultimii ani. Belgia a avut nevoie de mai bine de șase luni pentru a forma un guvern după scrutinul recent, o situație totuși mai bună decât precedentul blocaj de 500 de zile.

Italia pare o excepție în acest context: Giorgia Meloni a devenit președintele cel mai longeviv de la Silvio Berlusconi. Însă, datoria publică uriașă și constrângerile instituționale limitează puterea acesteia.

În Estul Europei, Polonia trece printr-un moment de blocaj după victoria lui Karol Nawrocki în alegerile prezidențiale. Acesta poate bloca prin veto eforturile guvernului lui Donald Tusk de a implementa reforme bugetare.