Informații noi apar despre furtul de tezaur dacic de la Muzeul Drents din Olanda. Cu cinci zile înainte de furtul mediatizat al Coifului de la Coţofeneşti şi al brăţărilor de aur dacice din Muzeul Drents, un cetățean român ar fi fost implicat într-un incident în cadrul muzeului. Acest fapt rezultă din dosarul penal consultat de RTL Nieuws și, conform informațiilor, bărbatul, Andrei B., ar avea legături cu o grupare specializată în furturi de artă la comanda.
Menționăm că cele patru piese din tezaurul românesc furate de la Muzeul din Olanda au fost recuperate de autoritățile olandeze în valoare de 5,7 milioane de euro. În prezent, ancheta pentru prinderea hoților continuă.
Momentan, nu este clar dacă Andrei B., în vârstă de 38 de ani, are vreo legătură cu furtul Coifului și al brățărilor dacice unice. Parchetul l-a desemnat în ianuarie ca suspect în această infracțiune, conform dosarului penal.
„Echipa de investigații suspectează că bărbatul ar fi efectuat o cercetare preliminară înainte de spargerea efectivă”, potrivit news.ro.
Andrei B. a fost surprins în timp ce fura dintr-un magazin din Assen
Fără să aibă bilet, Andrei B. a pătruns în muzeul din Assen în dimineața zilei de 20 ianuarie. Purtând o geantă sport mare, acesta s-a îndreptat spre secția în care era expusă expoziția „Dacia, Imperiul de Argint și Aur”. După ce a analizat calm diverse obiecte, agenții de securitate au intervenit și l-au escortat afară din muzeu.
De asemenea, cu câteva zile înainte, B. a încercat să rezerve o cameră la hotel, însă când a trebuit să plătească în avans, cardul de debit a fost refuzat, iar el a părăsit locația.
Poliția din nordul Olandei a reușit să-l localizeze pe român și l-a audiat în data de 28 ianuarie, inițial în calitate de martor. Andrei B. a afirmat că nu știa că a intrat într-un muzeu, susținând că a crezut că era un dealer auto Dacia, până când a descoperit comorile românești.
Potrivit unei anchete RTL Nieuws, Andrei B. mai fusese în Assen. La 31 august anul trecut, după ce expoziția „Dacia, Imperiul de Argint și Aur” era deja deschisă de câteva timp, a fost prins furând un produs dintr-un magazin Kruidvat din localitate. A fost condamnat la patru săptămâni de detenție.
Joi va avea loc prima audiere preliminară în procesul privind tezaurul românesc furat
Cei trei principali suspecți sunt Bernhard Z. (35), Douglas W. (36) și Jan B. (21), rezidenți în Olanda de Nord. Aceștia au utilizat explozivi pentru a sparge o ușă a aripii expoziționale din Muzeul Drents și au spart vitrinele cu un baros.
Pe lângă cele trei brățări de aur, hoții au furat și Coiful de la Coțofenești, o cască de aur unică din perioada dacică, datată în jurul anului 500 î.Hr.
Trei dintre suspecți au fost eliberați
După spargerea de la Muzeul Drents, mai multe persoane au fost reținute în Olanda. Trei dintre acestea sunt considerați de anchetatori principalii: Douglas Chesley W., Bernhard Z. și Jan B. Aceștia sunt în arest preventiv, în timp ce alți trei, suspectați inițial ca fiind complici, au fost excludți din urmărirea penală.
Un director a fost demiț, un oficial acuzat
Directorul Muzeului Național de Istorie a României, Ernest Oberländer-Târnoveanu, cel care a împrumutat piesele de tezaur pentru expoziția de la Muzeul Drents, a fost eliberat din funcție de către ministrul Culturii, Natalia Intotero.
De asemenea, atît el, cît și fostul ministru al Culturii, Raluca Turcan, sunt vizați într-un denunț depus de Liga Studenților din Iași pentru infracțiuni de abuz în serviciu, legate de lipsa unei Hotărâri de Guvern privind autorizarea exportului de coif și brățări dacice către expoziția din Olanda, de unde au fost furate.
Sursă foto: Gândul
Recomandarea autorului:
- Ce se întâmplă cu tezaurul dacic furat din Olanda și cum a ajuns în Muzeul Obiectelor Culturale Furate
- Adio, Coif! România a fost despăgubită cu 5,7 milioane de euro pentru valoarea inestimabilă a tezaurului furat din Olanda
- Cine este asiguratorul pentru tezaurul dacic furat din Muzeul Drents? Director Muzeu Istorie: „Asigurarea expoziției depășește 30 de milioane de euro”
- Ernest Târnoveanu, figura centrală dintre „Jaful secolului” și „Jaful mileniului”. Legătura dintre furtul tablourilor din Olanda și spargerea tezaurului dac
