Președintele american Donald Trump a anunțat un acord comercial preliminar cu China, dar acest acord ridică îngrijorări pentru Germania și alte state din Uniunea Europeană, subminând credibilitatea Beijingului.
“Acordul SUA-China include posibilități de export pentru magneți și minerale rare. Problema este către cine va exporta China aceste minerale și cu cine nu va putea exporta”, comentează Dana Heide, într-un articol publicat în revista Handelsblatt, intitulat „Acordul SUA-China, o lecție dură pentru Germania”
Companiile europene au întâmpinat dificultăți în aprovizionare din cauza refuzului Chinei de a exporta minerale esențiale. Productia unor companii a fost întreruptă.
Europenii se tem de condițiile acordului / Îndoieli asupra credibilității Chinei
“Companiile germane sunt îngrijorate. Oare Statele Unite vor obține ca China să refuze furnizarea unor metale rare către alte țări? În acest caz, Uniunea Europeană va fi nevoită să inițieze discuții politice pentru accesul la aceste resurse? Ce compromisuri va cere China în schimb?”, continuă Dana Heide.
“Acum este momentul ca guvernul german și asociațiile de afaceri să tragă concluzia corectă: China nu este un partener comercial de încredere. Beijingul consideră dependența economică ca o vulnerabilitate de exploatat. Astfel, regimul autoritar din Beijing încearcă de ani să facă economia chineză mai independentă de alte țări”, subliniază autoarea.
“Bruxelles-ul și Berlin-ul nu trebuie să cedeze presiunilor din partea Beijing-ului și să accepte compromisuri. Anterior, Berlin-ul a fost prea îngrijorat de turbulențele din China, uitând că China, la rândul ei, depinde de Europa. Dependența de China trebuie diminuată semnificativ și rapid”, concluzionează autoarea.
Foto: Profimedia
Citește și:
VIDEO Raportul Ifo: Economia Germaniei se redresează, susținută de investițiile guvernului Merz
Licențiat în Jurnalism, Științe Politice și Teologie, Mihail Drăghici este activ în presa națională din 2002, cu o experiență de peste 20 de ani ca editor știri externe la…
vezi toate articolele
