Doi indivizi au fost reţinuţi după tentativa de răpire a unei femei de 29 de ani, în parcarea unui supermarket din municipiul Bacău, marţi, 8 iulie. În momentul în care au apărut martori, auzind strigătele disperate ale victimei, suspecţii au luat-o la fugă.
Incidentul a avut loc în parcarea unui magazin din Bacău. Autorităţile au fost sesizate cu privire la o tentativă de sechestrare a unei femei.
Imaginile de supraveghere arată cum victima se urcă în maşina sa. Apoi, o altă maşină se apropie şi un individ coboară, apropiindu-se rapid de maşina femeii. O scoate din vehicul cu forţa, în timp ce aceasta se opune. Un al doilea individ încearcă să o introducă prin forţă într-o maşină. Victima este târâtă pe jos, iar suspecţii fug în direcţie necunoscută abia după ce mai multe persoane intervin.
„Din cercetările iniţiale a reieşit că doi bărbaţi, în vârstă de 27, respectiv 46 de ani, din judeţul Dâmboviţa, ar fi încercat să introducă cu forţa o femeie de 29 de ani, din municipiu, într-un autoturism, împotriva voinţei acesteia. În fața intervenției unor persoane, suspecții au fugit într-o direcție necunoscută”, a declarat Poliţia.
Cei doi bărbaţi, care utilizau un taxi în drum spre Bucureşti, au fost reţinuţi şi conduşi la audieri.
Surse judiciare au precizat că bărbatul de 46 de ani este soţul femeii atacate şi că aceştia se află în proces de divorţ.
Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru tentativă de luare ilegală de persoană.
