Elena Udrea critică procesul de privatizare a companiilor strategice din România, afirmând că guvernul vinde activelor naționale la prețuri mici, în timp ce alte state europene recuperează sau naționalizează rețele și industrii esențiale. Udrea susține că aceste decizii reprezintă o lipsă de viziune economică și o trădare națională.

Privatizări controversate și situații actuale

Udrea evidențiază că Sidex Galați, vândut în 2001 pentru 70 de milioane de dolari, a trecut printr-un proces de delapidare de 300 de milioane de euro, fiind recent scos la licitație la 690 de milioane de euro fără cumpărători. Combinatul industrial este descris ca fiind pe cale să devină o ruină.

Ea amintește, de asemenea, despre Șantierul Naval Mangalia, care a fost privatizat inițial către Daewoo și apoi către Damen Olanda. Firmă olandeză a acumulat 200 milioane euro datorii și a cerut falimentul, urmând ca activele să fie preluate de Damen pentru nimic, după șapte ani de inactivitate și lipsă de soluții din partea statului.

Petrotub Roman, fabrică vândută pe prețuri mici grupului Mittal, se află acum în proprietatea unei firme ucrainene, Interpipe, după o serie de decizii și ajutoare de stat considerate ilegale de către Comisia Europeană. În total, din aproape 7.700 de companii privatizate între 1991 și 2019, aproape jumătate au fost radiate sau dizolvate, iar statul a cheltuit de trei ori mai mult în facilități suplimentare decât a încasat din privatizări.

Critici la adresa politicilor guvernamentale

Udrea critică deciziile guvernului de a vinde companii fără o strategie clară, subliniind că managementul de stat are nevoie de reforme, nu de privatizare. Ea argumentează că numirea de directori de partid și sinecuriști afectează performanța companiilor și că gestionarea profesională și responsabilizarea conducătorilor ar putea face aceste entități profitabile, exemplul fiind Hidroelectrica.

Ea compară lipsa de acțiune în cazul unor companii precum Petrotrans, aflată în faliment din 2007, cu deciziile altor state europene care naționalizează și recumpără rețele de energie, participări în apărare sau blochează vânzările de capacități strategice.

Europa versus România

Udrea menționează că Germania naționalizează rețelele energetice, Franța recumpără participații în domeniul apărării, iar Italia blochează vânzarea unor capacități strategice. În același timp, Comisia Europeană lansează programe precum CHIPS Act, Defence Industry Act și STEP pentru reindustrializare masivă.

Ea consideră că România vinde pentru că nu are o viziune economică clară și nu folosește fondurile alocate de UE, precum Programul SAFE, pentru a reconstrui industria. Aceasta duce, în opinia sa, la o capitulare economică și la o trădare națională.

Udrea afirmă că România are o oportunitate unică în ultimii 30 de ani de a-și relansa sectorul industrial prin finanțare europeană și relocalizarea lanțurilor de aprovizionare, dar deciziile actuale aduc în discuție o pierdere a acestei șanse.

În încheiere, ea susține că această politică de vânzare a activelor strategice nu reprezintă o reformă, ci o „lichidare de țară”.