Un studiu recent publicat în revista Nature a descoperit cea mai timpurie probă directă a controlului focului, susținând că această tehnologie a fost utilizată de Neanderthalieni în urmă cu peste 400.000 de ani pe teritoriul Marii Britanii. Fragmente minuscule de pirite descoperite la situl Barnham din Suffolk schimbă înțelegerea despre evoluția cognitivă și tehnologică a strămoșilor noștri apropiați. Pentru arheologi, găsirea acestor urme reprezintă un moment istoric: tehnologia pentru aprinderea focului pare să fi apărut mult mai devreme decât se credea anterior.

Excavațiile de la Barnham, inițiate în 2013, au scos la iveală un ansamblu impresionant de indicii: un strat de argilă înroșită de căldură, topoare de mână sparte prin acțiune termică și, cel mai important, fragmente rare de pirită. Cercetătorii au concluzionat că argila a fost expusă în repetate rânduri la ardere localizată, indicând existența unui vetre antice.

Descoperirea piritelor a reprezentat momentul definitoriu. Pirita produce scântei atunci când este lovită de cremene, iar în zona Barnham este aproape absentă în mod natural. Prezența acesteia în sit sugerează că a fost adusă intenționat pentru generarea focului. Pentru Nick Ashton de la Muzeul Britanic, această descoperire reprezintă „cea mai interesantă realizare” din întreaga sa carieră de 40 de ani.

Cercetările anterioare în Africa și Orientul Mijlociu indicau posibile urme de utilizare a focului — sedimente înroșite, oase arse, instrumente expuse la temperaturi ridicate. Însă aceste dovezi erau indirecte și adesea controversate. Situl Barnham furnizează primul exemplu coerent și complet din punct de vedere geochimic, care demonstrează nu doar utilizarea focului, ci și producerea lui intenționată.

Neanderthalienii, pionieri ai tehnologiei controlului focului

Deși situl nu mai păstrează resturi osoase, autorii studiului consideră că locuitorii zonei erau Neanderthalieni timpurii. Această concluzie se sprijină pe paralela cu situl Swanscombe, unde au fost identificate fragmente craniene datate în aceeași perioadă, aparținând acestor hominini.

Descoperirea evidențiază că Neanderthalienii dețineau un nivel avansat de comportament tehnologic, mult peste imaginea tradițională a unor ființe primitive. Controlul focului era un avans crucial, deoarece facilita încălzirea, gătitul, protecția împotriva prădătorilor și consolidarea coeziunii sociale în cadrul grupurilor.

Importanța focului în evoluția umanității este considerată imensă. Studiile sugerează că gătitul alimentelor a sprijinit dezvoltarea creierului datorită creșterii aportului nutritiv, iar capacitatea de a aprinde focul la nevoie reflectă abilități cognitive complexe: planificare, învățare socială și transmiterea cunoștințelor între generații.

Specialista în paleolitic April Nowell afirmă că descoperirea de la Barnham reprezintă o piesă fundamentală în disputele privind controlul focului în rândul Neanderthalienilor. Studiul indică faptul că stăpânirea focului nu era un eveniment singular, ci o practică răspândită în diverse grupuri ale acestei specii.

Impact asupra teoriei evoluției: cine a inventat focul primul?

Unul dintre cele mai captivante aspecte ale acestei descoperiri este întrebarea dacă Neanderthalienii au inventat tehnologia de producere a focului independent de Homo sapiens. În perioada în care Barnham era ocupat — acum 400.000 de ani — strămoșii direcți ai oamenilor moderni trăiau în Africa și probabil nu aveau contacte cu grupurile de neanderthalieni din Europa.

Dacă Neanderthalienii foloseau deja pirita și cremenea pentru a produce scântei în Anglia, acest lucru sugerează existența unor tradiții culturale distincte ale controlului focului, dezvoltate în mod paralel în diferite regiuni ale lumii. Chris Stringer, paleoantropolog la Muzeul de Istorie Naturală din Londra, afirmă că Neanderthalienii „erau complet umani”, având capacitatea de adaptare, inteligență și comportamente avansate asemănătoare celor ale oamenilor moderni.

În alte regiuni ale lumii există indicii timpurii ale utilizării focului, dar nu dovezi concrete ale producerii acestuia. La Koobi Fora, în Kenya, sedimentele arse datate la 1,5 milioane de ani sugerează utilizarea spontană a incendiilor naturale. În Israel, situri de 800.000 de ani prezintă urme de oase arse, însă fără confirmarea unor tehnici deliberate de aprindere.

Situl Barnham schimbă radical această perspectivă. Dacă focul a devenit o componentă regulată a vieții Neanderthalienilor cu 350.000 de ani în urmă — cu mult înainte de ultimele dovezi disponibile — înseamnă că tehnologia focului a fost un factor esențial în expansiunea lor spre nord, facilitând supraviețuirea în zone mai reci și dezvoltarea unor structuri sociale complexe.

Studiul deschide noi întrebări: au redescoperit populațiile diferite tehnica focului în mod independent? A fost cunoașterea transmisă între grupuri separate geografic? A influențat controlul focului migrațiile, dieta și evoluția culturală? Cercetătorii afirmă că aceste întrebări vor continua să fie investigate, însă descoperirea din Anglia oferă acum o referință cronologică clară.

În concluzie, dovezile de la Barnham arată că Neanderthalienii aveau o stăpânire avansată a mediului și o abilitate tehnică remarcabilă pentru perioada lor. Tehnologia controlului focului devine astfel nu doar o invenție, ci o dovadă a inteligenței lor profunde și a rolului central pe care l-au avut în conturarea desfășurării timpurii a evoluției umane.