directorul-jpmorgan-chase:-criza-tarifelor-vamale-impuse-de-trump-risca-sa-genereze-recesiune
0 3 minute 1 an

Criza economică internațională, declanșată de taxele vamale impuse de președintele SUA, Donald Trump, riscă să producă o recesiune, avertizează directorul JPMorgan Chase & Co.

”Probabil că vom asista la o recesiune. Nimeni nu o dorește, dar sperăm ca, dacă se întâmplă, să fie de scurtă durată. Soluționarea problemelor legate de taxele vamale și relațiile comerciale ar fi benefic”, a declarat Jamie Dimon, într-un interviu acordat Fox Business, conform Bloomberg.

Directorul JPMorgan Chase & Co a subliniat că, deocamdată, nu s-au înregistrat cazuri de incapacitate de plată, dar a avertizat asupra unui asemenea risc.

“Nu am văzut încetinire semnificativă a activităților economice sau recesiune în ultimul timp, cu excepția pandemiei. Însă, dacă dobânzile continuă să crească, inflația persistă și apar probleme de creditare, cred că lumea se va confrunta cu dificultăți în plata datoriilor”, a subliniat Jamie Dimon.

Şeful JPMorgan Chase & Co a solicitat o rezolvare rapidă a disputelor generate de taxele vamale.

“Dacă nu se găsesc soluții rapide, consecinţele negative se vor agrava şi vor fi dificil de contracarat”, a avertizat el.

Președintele SUA, Donald Trump, a impus cele mai mari taxe vamale din ultimul secol, inclusiv o taxă de bază de 10%. De asemenea, a aplicat o taxă de 20% asupra importurilor din Uniunea Europeană și de 104% asupra produselor din China, care, la rândul său, a aplicat tarife de 84% asupra mărfurilor americane. Administrația chineză a reclamat Statele Unite la Organizația Mondială a Comerțului, afirmând că tarifele impuse de președintele Trump riscă să perturbe comerțul mondial.

”Situația a escaladat îngrijorător. Ca stat afectat, China exprimă preocupări serioase şi se opune acestor măsuri neinspirate. Taxele reciproce nu reprezintă şi nu vor reprezenta vreodată o soluţie pentru dezechilibrele comerciale, ci vor declanşa riposte şi vor afecta chiar şi Statele Unite”, a transmis Beijingul într-o scrisoare către Organizația Mondială a Comerțului.

Sursa foto: Profimedia

Mihail Drăghici, licențiat în Jurnalism, Științe Politice și Teologie Ortodoxă, este jurnalist de știri internaționale cu experiență peste 20 de ani.

Vezi toate articolele

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *