În anii ’60, matematicianul Roy Kerr a analizat matematic modul în care găurile negre în rotație se comportă conform teoriei relativității generale, conform publicației The Conversation.

Din aceste cercetări rezultă două concluzii majore. Prima evidențiază că, potrivit „teoremei fără păr” (No-hair theorem), o gaură neagră poate fi caracterizată doar prin masa, rotație și încărcare electrică. Cea de-a doua indică faptul că până la 29% din masa unei găuri negre poate fi stocată sub formă de energie de rotație.

Ulterior, fizicianul Roger Penrose a demonstrat că această energie poate fi extrasă. În situația în care două găuri negate rotative se ciocnesc, energia eliberată sub forma undelor gravitaționale poate fi dispersată neuniform, provocând accelerarea noii găuri negre cu viteze de ordinul miilor de kilometri pe secundă.

Rolul undelor gravitaționale

Primele dovezi directe au fost obținute începând din 2015, odată cu detectarea undelor gravitaționale. Detectoarele au înregistrat „amprenta” acustică a găurilor negre formate recent în urma fuziunilor. Analiza acestor semnale a arătat că anumite coliziuni implică rotații intense și direcții aleatorii, creând condiții optime pentru generarea„ impulsurilor” gravitaționale capabile să expulze o gaură neagră din centrul unei galaxii.

Două este deja o companie, iar trei reprezintă aglomerație… chiar și în cazul găurilor negre!

Observatoarele au detectat dovezi ale unei „gauri negre scăpate” care a fost ejectată din galaxia sa după o conflict între mai multe găuri negre. Aflați mai multe: https://t.co/hEs3i7MUma

— Hubble (@NASAHubble) April 6, 2023

Găurile negre de dimensiuni mici sunt dificil de identificat în mișcare, însă cele superglobale, cu milioane sau miliarde de mase solare, își fac simțită prezența. În timpul traversării unei galaxii, acestea pot comprima gazul interstelar, determinând formarea stelelor de-a lungul unei dări aproape perfect lineare – asemănătoare cu urmele lăsate de un avion.

În anul 2025, mai multe echipe de cercetare au publicat imagini ce ilustrează astfel de structuri. Una, realizată cu Telescopul Spațial James Webb, evidențiază o dâră de stele întinsă pe aproximativ 200.000 de ani-lumină și atribuită unei găuri negre de circa 10 milioane de mase solare, deplasându-se cu aproape 1.000 km/s. O altă situație arată o gaură neagră de circa 2 milioane de mase solare, cu o urmă de 25.000 de ani-lumină.

Poate ajunge aproape de noi?

Dacă există giganți în mișcare, este rezonabil să presupunem că și versiuni mai mici, dificil de detectat cu tehnologia actuală, pot exista. În teorie, un astfel de corp ar putea traversa spațiul intergalactic și chiar sisteme stelare precum cel al nostru. În scenarii extreme, masa sa gravitațională ar putea perturba orbitele planetelor.

Specialiștii avertizează însă că riscul de a avea astfel de întâlniri este extrem de redus – o posibilitate teoretică, fără motive reale de îngrijorare.

Descoperirea găurilor negre în mișcare contribuie la completarea imaginii complexe a universului, demonstrând că spațiul cosmic este mai activ și imprevizibil decât am crezut. Chiar și cele mai masive structuri pot fi accelerate la viteze uriașe, lăsând urme vizibile în configurația galaxiilor.