Vineri, 31 octombrie 2025, în ziua în care tinerii sărbătoresc Halloween, credincioșii creștini omagiază mai mulți sfinți, conform calendarului ortodox, greco-catolic și romano-catolic.
Sfinții comemorați pe 31 octombrie 2025 în calendarul ortodox
Sfântul Apostol Apelie, Stahie, Amplie, Urban, Aristobul și Narcis; Sfântul Mucenic Epimah
Sfinții sărbătoriți pe 31 octombrie 2025 în calendarul greco-catolic
Sfântul apostol Stahie, Apelie, Amplie, Urban, Aristobul și Narcis, din cei 70; Sfântul mucenic Epimah
Sfinții comemorați pe 31 octombrie 2025 în calendarul romano-catolic
Sfântul Alfonso Rodriguez, călugăr.
FOTO – Arhivă: Alexandra Pandrea
Sfinții Apostoli Apelie, Stahie, Amplie, Urban, Aristobul și Narcis sunt pomeniți în calendarul creștin ortodox pe 31 octombrie, conform stiripesurse.ro.
Sfântul Stahie a fost numit episcop în Bizanț de către Sfântul Apostol Andrei și, printre realizări, a construit o biserică în Arghiropoli, împreună cu Sfântul Andrei. În viața sa, a adunat mulți credincioși și i-a învățat principii de mântuire, trudind 16 ani în această nevoință pentru salvarea sufletelor, apoi a trecut la pace.
Sfinții Amplie și Urban au fost numiți episcopi tot de Sfântul Apostol Andrei: Amplie în Odisopole (actuala Varna), iar Urban în Macedonia. Amândoi au fost martirizați.
Narcis a fost episcop în Atena, Apelie în Ieraclia, iar Aristobul în Britania, predicând Evanghelia lui Hristos, iar după multe munci și sacrificii, și-au dat ultimele suflări în mâinile Domnului.
Sfântul Mucenic Epimah, originar din cetatea Pelusiu din Egipt, a fost un creștin devotat. A trăit în timpul guvernatorului Apelian, care persecutiona credincioșii din Alexandria.
Sfântul Epimah a răsturnat altarul în timpul ofrandelor aduse idolilor. A fost prins și supus la torturi, dar – în timpul chinurilor – a fost ajutat de o femeie oarbă, asupra căreia, în timpul schingiuirilor, a căzut o picătură din sângele sfântului mucenic, iar ochiul său a fost vindecat. Sfântul Mucenic Epimah și-a găsit sfârșitul prin tăierea capului. (sursa: vol. Viețile Sfinților)
