O familie din California a trăit o experiență șocantă în timpul unei ceremonii funerare, după ce a descoperit că în sicriul pregătit pentru persoana dragă se afla trupul unui străin. Însă, impactul a fost atât de intens încât unul dintre membrii familiei, mai precis unchiul decedatului, a suferit un atac de cord chiar la locul incidentului, scrie Mirror.
Rudele s-au adunat la capela funerară Forest Lawn Covina Hills pentru a-și lua rămas-bun de la Joey Espinosa, însă mama acestuia, Laura Levario, a observat imediat că trupul din interiorul sicriului nu era cel al nepotului ei.
„Am observat imediat că persoana din sicriu nu era nepotul meu și nici sicriul nu era cel ales de noi”, declară Laura pentru KSLA.
Descoperirea a fost cutremurătoare. Soțul Laurei a suferit un episod de stres extrem pe loc și a fost internat timp de trei zile cu ajutorul aparatelor medicale.
Familia susține că angajații capelei funerare nu știau unde se află trupul lui Joey, iar rudele au fost plimbate timp de peste o oră între mai multe sicrie grele, până au fost conduse către corpul decedatului, înainte de a fi înmormântat.
foto ilustrativ: sursa foto: Envato
„Nu știau unde este trupul nepotului meu. A fost cea mai terifiantă experiență din viața noastră”, spune femeia.
Reprezentanții capelei Forest Lawn au calificat incidentul drept o „eroare” și, conform The Sun, au oferit familiei o sumă de 200 de dolari ca formalitate de scuze, sumă nesemnificativă în comparație cu costul total al funeraliilor, de aproape 20.000 de dolari.
În consecință, familia Espinosa a anunțat intenția de a acționa în judecată compania funerară pentru neglijență și stres emoțional.
„ În loc să-și plângă ruda, au fost nevoiți să caute trupul. Plătești asemenea sume pentru un serviciu ca Forest Lawn și te aștepți ca totul să fie gestionat cu profesionalism”, spune avocatul familiei pentru CBS News.
Autorul recomandă:
Ce documente sunt esențiale pentru a solicita sprijin financiar pentru înmormântare de la angajator în anul 2025
Gest bizar al unui bărbat, care și-a înscenat propria moarte pentru a atrage un număr mai mare de participanți la funeraliile sale.
