După cel de‑al Doilea Război Mondial, statele europene au încercat să creeze un nou cadru internațional, bazat pe drepturile fundamentale ale omului și pe prevenirea conflictelor care afectează populația civilă. Însă, aceste principii sunt adesea ignorate sau chiar utilizate ca instrumente de manipulare împotriva adversarilor, în timp ce încălcările lor rămân ascunse, mai ales atunci când sunt inconfortabile.

Exemple recente, precum bombardamentele asupra civililor din Ucraina, demonstrează că lecțiile trecutului sunt uitate sau interpretate pentru a se potrivi intereselor actuale.

Iluzia prezentului etern

Cacciari evidențiază că Occidentul trăiește într‑un prezent absolut, unde tehnologia și ideea progresului continuu estompează amintirile istorice. Cultura anulării și fixarea pe noutate elimină orice legătură cu trecutul, considerat un obstacol. Cu toate acestea, lipsa memoriei nu aduce libertate, ci vulnerabilitate.

Un popor care uită rădăcinile sale devine captiv al deciziilor luate de forțe anonime și de un sistem global controlat de oligarhii economico-financiari.

Eroziunea statului și a ideii de „om politic”

Statul occidental, odată garant al bunăstării și echilibrului social, deleagă treptat atribuțiile sale piețelor și corporațiilor. Din protector al cetățenilor, devine un simplu intermediar de contracte și un supraveghetor pasiv.

Această „privatizare a politicii” marchează dispariția figurii de „om politic”, înlocuită de consumatorul dependent de prezentul perpetuu. Autoritarismul nu mai apare ca dictaturi tradiționale, ci sub forma unei dominații difuze, interiorizate de indivizi care renunță la responsabilitate și la memoria istorică. Aceștia chiar o exploatează în moduri nefaste, urmărind propriile interese.

Lecția uitată – calea către tragedii

De la conflictul din Palestina la războiul din Ucraina, de la crizele economice la cele sociale, istoria demonstrează că pacea și stabilitatea durabilă se obțin doar prin compromisuri și recunoașterea legitimității tuturor părților implicate. Ignorarea trecutului nu duce la progres, ci la revenirea și chiar la amplificarea tragediilor.

Cacciari susține că „Occidentul care își uită istoria” riscă să piardă libertatea și identitatea.