Iga Swiatek (Polonia), a doua jucătoare de tenis a lumii, a oferit momente rare pe terenurile de sport, chiar înaintea meciului cu România, programat duminică, în faza eliminatorie a Billie Jean King Cup.
Iga Swiatek a debutat vineri în Billie Jean King Cup, în partida Polonia – Noua Zeelandă, scor 3-0, în cadrul „grupei din care face parte și România”.
După ce a învins clar adversara sa, Elyse Tse, cu scorul de 6-0, 6-1, Swiatek și-a permis o gestică de superioritate la final, chiar în timpul interviului realizat pe teren.
Întrebată dacă va juca și în meciul de dublu, având în vedere că campioana de la US Open, Erin Routliffe, se va afla de cealaltă parte a fileului, Swiatek a început negocieri cu căpitanul Dawid Celt, chiar pe teren! Swiatek l-a întrebat direct dacă o va nominaliza pentru partida de dublu, iar antrenorul a dat din cap, uimit: „Ar trebui să vorbesc în engleză? Ok! E incredibil aici, mereu mi-a plăcut să joc în Polonia. Mereu este o presiune diferită și sunt fericită că am gestionat-o cum trebuie. Cred că meciul a fost echilibrat la început, dar apoi am preluat controlul.
Consider că trebuie să avem o discuție între căpitanul nejucător și echipa mea. Unii vor să fiu odihnită, eu vreau să joc. Dar cred că în final nu voi fi inclusă. Domnule antrenor, cine va juca? Nu cred că voi primi un răspuns astăzi, fiind multă presiune pe el, așa că vom decide în vestiar. Oricum, este o șansă și pentru celelalte sportive care nu au jucat încă. Așa că nu există presiune, domnule antrenor”, a menționat fostul lider WTA, destind atmosfera.
În cele din urmă, Iga Swiatek nu a mai jucat în meciul de dublu, având în vedere că Polonia avea deja 2-0, Katarzina Kawa câștigând în deschidere cu 6-4, 6-4 împotriva Vivian Yang. Chiar și fără Swiatek, reprezentantele Poloniei au obținut și al treilea punct: Linda Klimovicova și Martyna Kubka au învins cu 6-2, 6-2 pe Erin Routliffe și Jade Otway. România va întâlni Polonia duminică, după ce sâmbătă va disputa meciul cu reprezentantele Noii Zelandă, ambele jocuri fiind găzduite în Arena Gorzow, Polonia. Câștigătoarea grupei va avansa în faza de calificare a turneului final Billie Jean King Cup.
