Autoritatea Națională pentru Supravegherea Datelor cu Caracter Personal a aplicat două amenzi fostului candidat independent la alegerile prezidențiale din 2024, Călin Georgescu. Suma acestora se ridică la 30.000 de lei și respectiv la 20.286 lei.
Conform Autorității, Călin Georgescu a fost acuzat că, în timpul campaniei electorale, a colectat date personale fără a informa corespunzător persoanele vizate.
„Autoritatea Națională pentru Supravegherea Datelor cu Caracter Personal a finalizat, în luna iunie 2025, o investigație la operatorul Călin Georgescu, constatând încălcarea prevederilor art. 4 alin. (5) lit. a) și b) din Legea nr. 506/2004 și ale art. 12-14 din Regulamentul (UE) 2016/679.
În consecință, s-a procedat la sancționarea operatorului:
-
amendă în valoare de 30.000 lei pentru încălcarea prevederilor art. 4 alin. (5) lit. a) și b) din Legea nr. 506/2004;
-
amendă de 20.286,80 lei (echivalentul a 4.000 euro) pentru încălcarea dispozițiilor art. 12-14 din Regulamentul (UE) 2016/679”, informează Autoritatea.
Călin Georgescu, acuzat de prelucrarea ilegală a datelor cu caracter personal prin formularul de contact de pe site
Investigația a fost declanșată în urma unei sesizări care semnala o posibilă încălcare a Regulamentului (UE) 2016/679. În urma verificărilor s-a constatat că, între data de 06.12.2024 și 03.04.2025, accesarea site-ului operatorului permitea stocarea și accesarea de informații din dispozitivele utilizatorilor, prin intermediul cookie-urilor, fără acordul expres al acestora și fără prenotificare, contravenind art. 4 alin. (5) din Legea nr. 506/2004.
Din acest motiv, operatorul a fost sancționat pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 506/2004 referitoare la prelucrarea datelor cu caracter personal și la protecția vieții private în sectorul comunicațiilor electronice.
Art. 4 alin. (5) din lege stipulează că stocarea informațiilor în dispozitivele utilizatorilor este permisă numai în condițiile:
(5) Stocarea de informații sau obținerea accesului la datele stocate în dispozitivele utilizatorilor este permisă doar în următoarele condiții cumulativ îndeplinite:
- a) utilizatorul a exprimat acordul explicit;
- b) utilizatorul a fost informat clar și complet, anterior exprimării acordului, despre:
- (i) scopul procesării datelor stocate;
- (ii) modul în care poate accesa informațiile stocate și controla accesul terților la acestea conform prevederilor art. 12 din Legea nr. 677/2001.
În cazurile în care terții au acces la informații stocate, informarea trebuie să includă scopul general al procesării de către terți și opțiunile utilizatorului de a șterge informațiile sau de a restricționa accesul terților.
Investigația a mai evidențiat faptul că operatorul nu a informat utilizatorii ale căror date personale (nume, prenume, e-mail, număr de telefon), colectate prin formularul de contact, au fost prelucrate în perioada specificată, încălcând prevederile art. 12-14 din Regulamentul (UE) 2016/679. În baza criteriilor de individualizare a sancțiunilor, prevăzute de art. 83 din regulament, a fost aplicată o amendă operatorului.
Sursă imagine: Mediafax/ Alexandru Dobre
