Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat joi seară că nu poate ignora lipsa de responsabilitate a cuiva doar pentru că acest lucru afectează imaginea profesională a persoanei respective. El s-a referit la fostul șef al Centrului de Arși de la Spitalul Floreasca, care l-a acuzat public de afectarea reputației sale. „Pentru el, titlul pare să conteze mai mult decât activitatea și conducerea efectivă a centrului”, a mai precizat Rogobete.
Context
Ministrul a cerut demisia șefului Centrului de Arși Grav din cadrul Spitalului Floreasca, Tiberiu Paul Neagu, acuzându-l de o „neglijență gravă, lipsă de responsabilitate, aroganță și nepăsare”.
„Șeful Centrului de Arși din Spitalul Floreasca demonstrează o atitudine extrem de iresponsabilă și neglijentă. Aroganța și indiferența sunt incompatibile cu etica profesională, indiferent de pregătirea academică. În contextul unei crize medicale grave, ce a urmat incidentului cu Lavinia și Alina, șeful de secție se află încă în concediu, prelungindu-și absența. Fără nicio declarație publică sau privată, explicații, sau empatie față de pacienți sau față de echipa medicală, cer public și categoric demisia imediată a acestui șef de secție!”, a declarat Rogobete acum câteva zile.”
Rogobete, acuzat de afectarea imaginii lui Neagu
Alexandru Rogobete a fost întrebat joi seară la o emisiune televizată despre acuzațiile fostului șef al Centrului de Arși.
„Recunosc că mi-e greu să răspund la o astfel de acuzație, care, evident, nu are bază legală. Rolul meu de ministru este să garantez buna funcționare a acestor centre, să protejez pacienții și personalul medical cinstit. Nu pot ignora o atitudine neglijentă doar pentru că afectează o stimă de sine pretinsă și probabil exagerată a domnului doctor”, a declarat ministrul.
Ministrul a precizat că a primit o scrisoare oficială de la medic.
“În scrisoare, medicul a subliniat faptul că limbajul meu a fost considerat nepotrivit pentru un cadru universitar. Pentru el, gradul academic pare să conteze mai mult decât activitatea și organizarea centrului.”, a mai declarat Alexandru Rogobete.
Rogobete afirmă că managerul s-a simțit jignit de solicitarea de demisie în urma unui incident grav.
„A fost extrem de jignit de solicitarea de demisie, provocată de un scandal grav, în care o pacientă a suferit și a strigat din cauza durerilor intense, în 2025. Echipa mea, Inspecția Sanitară de Stat și Corpul de Control au descoperit o serie de nereguli administrative, lipsa de respectare a protocoalelor de igienă și a procedurilor în secția condusă de domnul doctor”, a menționat Rogobete.
Ministrul a precizat că acțiunile de control la spital au dus la anumite sancțiuni administrative.
„Aceste controale au avut ca rezultat o serie de sancțiuni administrative pentru centru. Inspecția Sanitară de Stat a aplicat amenzi de peste 60.000 de lei. Verificările Corpul de Control nu au evidențiat lipsuri de medicamente esențiale. Totodată, a fost identificată lipsa respectării protocoalelor și a coordonării echipei în perioade dificile, o situație care vizează responsabilitatea conducerii.”, a declarat Alexandru Rogobete.
