carlos-alcaraz-a-castigat-o-avere-la-roland-garros,-dar-tot-nu-i-vine-sa-creada:-inca-nu-inteleg-cum-l-am-invins-pe-jannik-sinner
0 3 minute 12 luni

A trecut o săptămână de la triumful la Roland Garros, dar Carlos Alcaraz încă nu poate crede. Cu atât mai mult cu cât Jannik Sinner a condus cu două seturi și avea trei mingi de meci.

Spaniolul a revenit spectaculos, când puțini mai credeau în el. Finala, cea mai lungă din istoria turneului, s-a încheiat după cinci ore și jumătate, cu scorul 4-6, 6-7 (4), 6-4, 7-6 (3), 7-6 (2).

Deși a pierdut, italianul a rămas lider mondial, cu 2000 de puncte mai multe decât adversarul său. Pe podium, conform ultimelor date, se află germanul Alexander Zverev.

Alcaraz, uimit de victoria de la Roland Garros

Chiar dacă s-a aflat la Londra pentru startul sezonului pe iarbă, Alcaraz nu-și poate scoate din minte succesul de pe zgura pariziană. Pentru el, acel meci a fost cel mai bun din carieră.

„Încă mă uit pe internet și la înregistrările de la meciul cu Sinner, la modul în care am salvat mingile de meci. Adevărul e că nu înțeleg cum am câștigat.

Sunt încă șocat, când îmi dau seama ce am realizat. Nu conștientizez pe deplin că sunt campionul de la Roland Garros. Sincer, nu cred că pot depăși acest nivel. Niveluri foarte înalte la amândoi. Pentru mine, a fost cel mai bun meci din istoria mea”, a declarat Carlos Alcaraz.

Nadal despre finala Roland Garros: „Un meci memorabil”

Meciul decisiv al celui de-al doilea Grand Slam al anului a ținut lumea tenisului cu respirația tăiată și a generat numeroase reacții.

„Finala de la Roland Garros a fost electrizantă. Carlos a triumfat, după ce Jannik a fost incredibil de aproape de victorie. A fost un meci memorabil pentru toți.

Îmi pare rău pentru Jannik, care, în ciuda dificultăților, a demonstrat o atitudine excelentă. A fost foarte aproape de a câștiga”, a spus fostul mare jucător spaniol, câștigător a 22 de turnee Grand Slam.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *