În ultimele zile, USR a demonstrat încă o dată necesitatea îmbunătățirii comportamentului unui partid în lupta pentru putere. Istoria recentă arată că orice formațiune politică are potențial de autosabotare, chiar și marii lideri politici.

Țara cu doi premieri

Un prim exemplu de greșeală gravă în politica românească a apărut în 1999, când partidele CDR, condus de PNȚCD, i-au retras sprijinul premierului Radu Vasile. Mai mulți miniștri țărăniști și-au depus demisiile la Palatul Cotroceni pe data de 13 decembrie. Emil Constantinescu a decis rechemarea premierului, o decizie contestată atât de Radu Vasile, cât și de opoziție, condusă de Ion Iliescu. Singura cale de a elimina premierul era demisia sa sau înlăturarea prin moțiune de cenzură.

În paralel, la București au existat doi premieri: Vasile, dar și Alexandru Athanasiu, numit interimar. Abandonat de miniștrii liberali, Radu Vasile și-a dat demisia după câteva zile de blocaj la Palatul Victoria, pe data de 17 decembrie.

Pragul care n-a mai fost trecut

Printre acțiunile care au dus la eșecul politic se numără și decizia PNȚCD, condus de Ion Diaconescu, de a susține creșterea pragului electoral în anul 2000. Dacă în 1990 nu exista un prag formal pentru partidele care candidează la parlamentare, și din 1992 a fost un prag de 3%, pentru alegerile legislative din 2000, PNȚCD a fost principalul susținător al creșterii acestuia la 5% pentru partide, și la respectiv 8-10% pentru coaliții (în funcție de numărul de partide asociate).

La alegerile din 2000, PNȚCD făcea parte din Convenția Democratică din România (o alianță de patru partide), obținând 5,29% la Senat și 5,04% la Camera Deputaților. Acest rezultat a fost insuficient pentru a intra în parlament, deoarece era nevoie de un scor de minim 10% la ambele foruri.

Dărâmarea propriului Guvern

În iunie 2017, PSD a realizat o acțiune fără precedent: demiterea propriului guvern. Liviu Dragnea a intrat în conflict cu prim-ministrul de atunci, Sorin Grindeanu (astăzi ministru al Transporturilor). Grindeanu a refuzat să demisioneze, în ciuda presiunii. Mulți miniștri l-au părăsit, dar Grindeanu a rezistat. Mai mult, a încercat chiar să-l aducă pe Victor Ponta ca secretar general al Guvernului.

În această situație, Dragnea și liderii PSD au depus o moțiune de cenzură împotriva Cabinetului Grindeanu. PSD și ALDE au reușit să obțină majoritatea necesară pentru a-l demitere pe Grindeanu. După câteva zile de scandal, Cabinetul Grindeanu a fost demis cu 241 de voturi, la 21 iunie. Fostul premier și Victor Ponta au fost excluși din partid. Aceasta a fost prima dată când un partid își demiterea propriul guvern.

Nicolae Ciucă și disciplina de partid

În septembrie, Nicolae Ciucă, președinte al PNL și candidat la prezidențiale, a oferit o declarație surprinzătoare pentru moralul partidului său. Întrebat într-un interviu, Ciucă a spus că ar fi votat pentru Nicușor Dan, nu pentru candidatul PNL, Sebastian Burduja, la alegerile locale din București. Această declarație a fost văzută ca un factor care a contribuit la rezultatul slab obținut la alegerile prezidențiale. Partida PNL nu a avut succes în București, unde Ciucă a primit 6,62% din voturi.

Această decizie a fost detrimentală pentru campania prezidențială a lui Ciucă. În final, el a obținut un rezultat slab la nivel național (9,18%).

Testul netrecut al fidelității USR

În ciuda resurselor alocate pentru campanie, o parte din USR a refuzat să sprijine candidata Elena Lasconi și au solicitat sprijinirea candidatului independent Nicușor Dan.

În trecut, și alte partide au avut asemenea situații. De exemplu, în 2008, PSD a sprijinit candidatul independent Sorin Oprescu, în locul candidatului său propriu Cristian Diaconescu.

În cazul USR, deciziile au fost luate într-un mod neobișnuit. Hotărârea Comitetului Politic privind susținerea lui Nicușor Dan nu a fost una oficială, statutară. Elena Lasconi, câștigătoare cu voturi foarte mari la Congres, și-a văzut susținerea compromisă.