Untul de import domină piața românească, fiind prezent pe majoritatea rafturilor din supermarketuri. În timp ce fabricile locale produc doar o treime din necesarul național, importurile ajung la circa 137 de milioane de euro anual, iar cea mai mare cantitate provine din Polonia. Companiile poloneze oferă prețuri mai mici și calitate constantă, ceea ce le face competitive pe piața din România. La fel, importurile din Germania și Franța completează necesarul, fiind deseori mai avantajoase pentru procesatori decât producția locală.

Producția internă de unt

O fabrică de lactate din apropierea Capitalei produce aproximativ 50 de tone de unt pe an. Aceasta utilizează lapte provenit din ferma proprie, care este supus procesului de degresare și obținere a smântânii tehnologică. După acest proces, smântâna batută se transformă în unt, fiind ambalată în recipiente de fabricație.

Directorul de producție al fabricii a declarat: „Primul pas, intră lăpticul în fabrică. Are loc degresarea și obținerea de smântână tehnologică, după aceea are loc baterea smântânii. Așa se obține untul.”

Calitatea și conținutul de grăsime din laptele românesc

Majoritatea fermelor din România nu produc lapte gras, ceea ce afectează calitatea untului de fabricație autohtonă. Untul de calitate superioară trebuie să conțină cel puțin 80% grăsime, dar laptele produs de fermele locale adesea nu atinge această valoare.

Dorin Cojocaru, reprezentant al Asociației Române din Industria Laptelui, afirmă: „Structura de rasă a vacilor din România, genetica, nu mai sunt vaci care dau 10 litri de lapte pe zi cu 4% grăsime. Oferta de grăsime a scăzut.”

Pentru a acoperi deficitul, piața românească se bazează în mare parte pe importuri, care au crescut de șase ori în ultimii 13 ani.

Impactul importurilor asupra pieței locale

Importurile de unt, din Polonia, Germania și Franța, au invadat piața autohtonă din cauza costurilor mai competitive. Pentru companii, achiziția de unt de import este adesea mai avantajoasă decât producția internă, în condițiile în care prețurile de producție locale sunt influențate de costurile ridicate ale energiei, ambalajelor, reciclării, transportului și accizelor.

Dorin Cojocaru menționează: „Și criza, costurile crescute pe fluxul tehnologic. Energia, ambalajele, reciclarea, transport, accize. Tu ca manager trebuie să reduci fluxul. Și cumperi unt bloc semimaterie plină și o folosești la producția de unt consum.”

Consumul de unt în România și prețurile actuale

Un român consumă, în medie, nouă pachete de unt de 200 de grame anual. Prețul în supermarket pentru untul produs în România începe de la 8,80 lei și poate depăși 15 lei, în funcție de procentul de grăsime. Produsele premium se comercializează chiar și la 23 de lei.

În ultimele 12 luni, prețul untului a crescut cu 13% pe piața din România, reflectând fluctuațiile din industrie și costurile de producție.

Concluzii și tendințe

Reprezentanții industriei de lactate afirmă că pieței locale îi lipsesc resursele pentru a susține o producție de unt de înaltă calitate, iar importurile domină sectorul. Pentru consumatori, untul românesc reprezintă o variantă mai scumpă și uneori de calitate mai slabă față de cel de import.
Untul marca Pilos este disponibil în toate supermarketurile din România, fiind introdus ca produs național.