Un fost consilier al premierului a afirmat că în România funcționează un „sistem de putere și hoție” alcătuit din aproximativ 100.000 de persoane, care anual consumă circa 12 miliarde de euro din bani publici. Adrian Caramitru susține că acest mecanism funcționează pe mai multe niveluri și implică diverse categorii de beneficiari și rețele.

Structura susținătoare a sistemului

Caramitru detaliază că sistemul este compus din cel puțin cinci niveluri distincte. Primarii, în număr de circa 3.000, formează baza acestei rețele și sunt acuzați că acumulează sute de mii de euro anual prin intermediul rudelor și apropiaților. El estimează că în această categorie ar activa aproximativ 30.000 de persoane.

În al doilea nivel, sunt menționați 3-5 mari combinatori pe județ, coordonați de baronii locali. Aceștia ar avea angajați din firmele lor și familii extinse, numărul fiind estimat între 3.000 și 6.000 de persoane. Ei ar controla rețele de firme, implicate direct în economia locală.

Rețelele din firmele de stat și baronii din jurul lor constituie următorul nivel. În această categorie, sunt incluse circa 1.000 de companii, cu aproximativ 20.000 de beneficiari, inclusiv membri ai familiilor acestora. Caramitru afirmă că aceste rețele beneficiază de fonduri publice în mod gras.

Un segment important îl reprezintă importatorii și rețelele de contrabandă, estimate la câteva mii de persoane. Ei ar acționa în economie în mod ilicit și ar avea conexiuni cu celelalte structuri.

Ultima categorie, menționată de fostul consilier, o constituie interlopii care colaborează cu grupările mai sus menționate. Aceștia ar avea un număr de câteva mii, până la zeci de mii, de membri.

Estimări financiare și impactul asupra bugetului

Caramitru susține că sistemul consumă anual circa 12 miliarde de euro, echivalentul a aproximativ 10% din bugetul total al statului român. Dacă se exclude suma dedicată pensiilor și altor cheltuieli fixe, procentul de consum ar putea ajunge la 30% din bugetul disponibil.

El afirmă că această sumă provine direct din resursele financiare ale contribuabililor, fiind „din banii voștri”. În opinia sa, sistemul de tip „castă de lăcuste”, format din aceste aproximativ 100.000 de persoane, contribuie la redistribuirea banilor publici către interesele lor private.

Concluzii și implicații

Caramitru identifică această structură drept o „structură toxică de putere” a forțelor anti-civilizație vest-europeană, pe care o consideră o verigă a unui „regim” corupt. El susține că aceste rețele se bazează pe alianțe între marginali, birocrați și grupări infracționale, toate orientate spre furat și împărțit al banilor publici.

Nu sunt furnizate cifre exacte pentru fiecare categorie, însă estimările arată o complexitate a rețelei și o impactare semnificativă a fondurilor statului. Toate acestea deschid discuția despre mecanismele de control și transparență în gestionarea banilor publici în România.