„În cadrul întâlnirii de astăzi, președintele PSD București, Daniel Băluță, a anunțat următoarele nominalizări, susținute în unanimitate: Rareș Hopincă, primar al Sectorului 2, a fost desemnat pentru funcția de președinte al Organizației PSD Sector 2; Alexandru Hazem Kansou, secretar executiv al PSD București, a fost propus pentru conducerea Organizației PSD Sector 4; Adrian Vigheciu, viceprimar al Municipiului București, a fost desemnat pentru preluarea președinției Organizației PSD Sector 6”, a transmis PSD București într-un comunicat.
Potrivit informațiilor oficiale, propunerile vizează conducerea temporară a celor trei filiale până la organizarea de noi alegeri și vor fi prezentate duminică în Consiliul Politic Național, pentru a fi supuse procedurilor statutare de validare.
„Organizația PSD București are nevoie de o nouă strategie, care să ne permită implementarea măsurilor dorite și necesare pentru binele cetățenilor. Este esențial să redresăm Bucureștiul, să identificăm resursele pentru dezvoltarea orașului, dar și să nu uităm că, dincolo de eficientizare, de reducerea cheltuielilor sau de proiecte de infrastructură, orașul nostru este despre oameni. Mulți dintre aceștia se confruntă cu dificultăți din cauza costurilor crescute ale vieții cotidiene, iar față de acești cetățeni avem, în primul rând, o responsabilitate. Suntem aici pentru a aduce dreptate, pentru a corecta inechitățile și pentru a transforma în realitate proiecte despre care s-a vorbit mult, dar fără rezultate concrete”, a afirmat Daniel Băluță, președintele PSD București.
